Pe data de 12 martie, cu începere de la ora 13.00, la sediul Administrației Județene a Finanțelor Publice Constanța, pe b-dul Tomis, nr. 312 A se vor vinde la licitaţia a II-a mai multe bunuri aflate în localitatea Mihail Kogălniceanu.
Este vorba despre un imobil compus din teren intravilan în suprafață de 1.169 mp și construcția – clădire cu 5 birouri, 4 holuri, 2 WC-uri, un grup sanitar, un vestiar, un duș, un spălător și un spațiu comercial în suprafață construită la sol de 740 mp, care are număr cadastral 102464 și carte funciară deschisă nr. 102464, situate în Jud. Constanța, Sat. Mihail Kogălniceanu, Com. Mihail Kogălniceanu, Șoseaua DN2A, (Ferma 1), lot 2.
Prețul de evaluare sau de pornire al licitației, diminuat cu 25%, pentru licitația a II-a este de 191.636 lei, exclusiv TVA.
În acelaşi loc, cu începere de la ora 13.30, se va organiza o altă licitaţie. Este vorba despre un ansamblu de clădiri compus din construcțiile:
– imobil compus din C1 -Hala tip P+1,CIE, în suprafață construită la sol de 1.133 mp și desfășurată de 2.266 mp, C2- Hala tip P+1, CIE, în suprafață construită la sol de 1.173 mp și desfășurată de 2.346 mp, C3- Hala tip P+1, CIE, în suprafață construită la sol de 1.177 mp și desfășurată de 2.354 mp și C9 -Magazie tip P, CIE, în suprafață construită la sol de 294 mp și desfășurată de 294 mp, precum și teren intravilan aferent în suprafaţă de 12487 mp, care are număr cadastral 104040 și carte funciară deschisă nr. 104040, situate în Jud. Constanța, Sat. Mihail Kogălniceanu, Com. Mihail Kogălniceanu, Șoseaua DN2A, (Ferma 1), lot 1/1/1.
Prețul de evaluare sau de pornire al licitației, diminuat cu 25%, pentru licitația a II-a: 419.673 lei, exclusiv TVA.
Comentarii pe Facebook
Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta