Organizația județeană a partidului Alianța pentru Unirea Românilor se opune inițierii proiectului de lege care abrogă legea ce interzicea vânzarea activelor companiilor de stat din România, respectiv Legea nr. 173 din 13 august 2020. Printre aceste companii de stat se numără și Compania Națională Administrația Porturilor Maritime Constanța, Compania Națională Administrația Canalelor Navigabile sau Aeroportul Mihail Kogălniceanu.
“Pe această cale, anunțăm că senatorul AUR Sorin Cristian Mateescu și deputatul AUR Dumitru Viorel Focșa vor fi prezenți la PROTESTUL ORGANIZAT DE ASOCIAȚIA PATRIOT la Instituția Prefectului Constanța, eveniment care va avea loc sâmbătă, 13 februarie, de la 11:00! Este un apel nu doar pentru patrioți, ci unul în mod special pentru constănțeni! Pentru lucrătorii portuari, pentru antreprenorii locali, pentru economia constănțeană! Portul Constanța este plămânul economic al României și nu avem voie să acceptăm să fim călcați în picioare la noi acasă! Ne vedem sâmbătă la Instituția Prefectului pentru a transmite Guvernului un mesaj: Portul Constanța NU este de vânzare!”, transmite Alexandru Simion, președinte Asociația Patriot.
La rândul lor, liderii AUR au următorul mesaj:
“PORTUL CONSTANȚA ȘI AEROPORTUL MIHAIL KOGĂLNICEANU NU SUNT DE VÂNZARE!”, transmit reprezentanții AUR.
INFO! Protestul inițiat de Asociația Patriot din Constanța este autorizat de Primăria Municipiului Constanța și va fi organizat în conformitate cu prevederile Legii nr. 55/2020.
Comentarii pe Facebook
Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta