În cursul zilei de ieri, Compania Naţională de Căi Ferate “CFR” SA a lansat licitaţia deschisă, în valoare totală de 12.023.503,80 RON, pentru elaborarea studiului de fezabilitate necesar electrificării și modernizării liniei de cale ferată Constanța – Mangalia (43 km), pentru circulația trenurilor de călători cu viteza maximă de circulație de 160 km/h, respectiv cu 120 km/h pentru trenurile de marfă.
Potrivit Oanei Brânzan, șef serviciu Comunicare Mass-Media, obiectivele specifice ale programului sunt următoarele:
- creșterea vitezei de circulație a trenurilor la 160 km/h, respectiv 120 km/h;
- creșterea numărului de trenuri de călători, prin îmbunătățirea capacității de circulație;
- modernizarea/consolidarea/repararea clădirilor, spațiilor destinate serviciilor pentru călători, a zonei comerciale și asigurarea facilităților pentru persoanele cu mobilitate redusă, handicap vizual, auditiv;
- sistematizarea stațiilor CF și lucrări pregătitoare pentru dublarea de viitor;
- dublarea tronsoanelor de cale ferată simplă, acolo unde necesitatea satisfacerii traficului prezent și de viitor o impune;
- modernizarea echipamentului de telecomunicații, inclusiv sistemul de informare a publicului călător;
- montarea elementelor de siguranță, rampe de acces pentru persoane cu dizabilități, garduri de protecție între linii etc.
- îmbunătățirea condițiilor de călătorie și creșterea gradului de siguranță, gestionând în același timp impactul asupra mediului, în conformitate cu standardele europene.
Valoarea estimată a contractului este de 12.023.503,80 RON fără TVA, iar sursa de finantare va fi asigurată din Fondul European de Dezvoltare Regională (FEDR), capitolul Proiecte electrificare și reabilitare cale ferată, cu perioada de elaborare 2021 – 2030. Durata contractului este de 9 de luni.
Anunţul de participare la licitaţia deschisă şi documentaţiile de atribuire sunt disponibile înSistemul Electronic al Achizitiilor Publice(SEAP), la adresa www.e-licitatie.ro.
Termenul limită pentru primirea ofertelor este 07.06.2021.
Comentarii pe Facebook
Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta