Conecteaza-te cu noi

Actual

Fără gardă de noapte pe specialitatea Pediatrie la Centrul de Sănătate Năvodari. Chelaru: ”Nu sunt de acord”. Ce spun reprezentanții Spitalului Județean

Published

on

centrul de sanatate navodari
Spitalul Clinic Județean de Urgențe Constanța a luat decizia de a suspenda gărzile de noapte pediatrice la Centru de Sănătate din Năvodari. Decizia a ajuns la cunoștința publicului în urma unei postări pe Facebook a primarului din Năvodari, Florin Chelaru, care și-a exprimat dezacordul.
”Am fost informat că Spitalul Județean Constanța dorește suspendarea gărzilor de noapte pe Pediatrie din cadrul Centrului de Sănătate Năvodari. Indiferent care sunt motivele invocate de Spitalul Județean, vă informez că eu ca primar al orașului nu sunt de acord și nu susțin această decizie. Am pus mult suflet și am investit foarte mult în modernizarea, dotarea și deschiderea Centrului de Sănătate Năvodari și nu este normal ca aceste decizii să ne afecteze orașul și mai ales sănătatea copiilor noștri.
În acest sens, voi solicita conducerii Spitalului Județean să reanalizeze această decizie și să ia măsurile necesare pentru asigurarea gărzilor de Pediatrie inclusiv pe timpul nopții!
Important: Pentru a clarifica anumite aspecte, trebuie știut că Primăria Năvodari este proprietara clădirii Centrului de Sănătate, însă aceasta a fost predată Spitalului Județean, instituție care coordonează și este responsabilă în totalitate de actul medical desfășurat aici” – a scris Florin Chelaru.

Reprezentanții Spitalului Clinic Județean de Ugență Constanța au făcut următoarele precizări, printr-un comunicat de presă:

Liniile de gardă din cadrul punctului de lucru extern UPU SMURD Năvodari sunt asigurate de către 4 medici specialişti pediatri, conform graficului de gardă pe luna în curs, fiind rezolvate aici doar urgenţele minore, cele majore fiind redirecţionate către UPU SMURD din cadrul SCJU Constanţa.

În perioada care urmează, medicii pediatri care activează în cadrul punctului extern UPU SMURD Năvodari vor contribui la asigurarea liniilor de gardă din cadrul cabinetului de pediatrie al UPU din SCJU Constanţa.

Măsura este temporară, urmând ca această situaţie să se remedieze în momentul angajării unui medic urgentist pediatru.

Punctul de lucru extern UPU SMURD Năvodari continuă să asigure permanenţa pentru pacienţii pediatrici, zilnic, în intervalul orar 08.00-20.00.

”Depunem toate eforturile pentru rezolvarea cât mai rapidă a acestei situaţii. Totodată vom continua să asigurăm permanenţa pentru pacienţii pediatrici pe timpul nopţii, urgenţele minore urmând să fie preluate de medicul specialist UPU de gardă.”, au precizat reprezentanții SCJU Constanța.

 

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Am devenit jurnalist în urmă cu foarte mulţi ani, pe la începutul lui 1992. Era dificil, pentru că lumea era avidă de informaţii, iar adunarea acestora presupunea foarte multă muncă. Redacţia ziarului Telegraf a constituit lansarea mea în presă, iar viaţa mea personală a devenit extrem de simplă: lucram de dimineaţa până în cursul nopţii. După vreo 6 ani, timp în care am început să fac şi televiziune, la TV Neptun, am decis să plec la subredacţia de Constanţa a ziarului Naţional. Acela a fost momentul în care am lucrat în paralel în presa scrisă şi în cea audio, la mai multe posturi de radio, începând cu Europa FM şi terminând cu Mix FM. A venit apoi perioada în care mi-am dorit mai mult şi am continuat să fac şi televiziune, la Antena 1, iar apoi la B1TV. Însă presa scrisă a rămas, mereu, marea mea pasiune. Am ajuns redactor şef adjunct la Observator de Constanţa, unde am rămas mai bine de 10 ani. Apoi am stabilit că ajunge cu genul acesta de muncă în care îţi neglizeji familia, că este cazul să fac altceva. Şi am devenit PR! După 5 ani, mi-am reamintit că doar presa mă satisface din toate punctele de vedere! Motiv pentru care ... iată-mă!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions