Urmare avertizărilor meteo anunțate, circulaţia trenurilor de pasageri pentru perioada următoare se desfășoară în condiții de iarnă.
Pe raza Sucursalelor din S-E țării s-a instituit Comandamentul de iarnă și echipele feroviare din unități (revizii, depouri, etc) sunt pregătite pentru intervenție în vederea asigurării condițiilor necesare desfăşurării în siguranţă a călătoriei cu trenul. În zonele afectate au fost retrase automotoarele și introduse locomotive diesel prevăzute cu pluguri pentru deszăpezire.
Pentru LISTA trenurilor anulate pentru data de 23 martie 2018 – click AICI .
CFR Călători și CFR Infrastructură colaborează operativ şi centralizat astfel încât personalul de serviciu din trenurile aflate în parcurs si cel din gări să poată lua împreună cele mai potrivite măsuri pentru prevenirea situaţiilor neplăcute pentru pasageri. Personalul feroviar este la dispoziţia pasagerilor oferindu-le asistenţă în gări şi la bordul trenurilor.
Măsurile operative întreprinse în această perioadă de angajaţii feroviari au ca principal scop circulaţia trenurilor în condiţii de siguranţă și menținerea legăturilor feroviare între localitățile mari.
Pasagerii care au bilete/abonamente la trenurile afectate şi vor să renunţe la călătorie, vor primi, la cerere, contravaloarea biletelor/călătoriilor achiziţionate şi neutilizate (fie pentru întreaga rută, fie pentru distanța neefectuată din ruta respectivă), conform Regulamentului de transport pe calea ferată în vigoare. Detalii pe www.cfrcalatori.ro , la secţiunea Trafic intern.
Recomandăm pasagerilor ca înainte de efectuarea călătoriei să se informeze despre condiţiile meteo şi să solicite informaţii despre eventualele întârzieri şi anulări produse în traficul feroviar la staţiile CFR din Bucureşti şi din ţară, în aplicația INFO TREN ÎN CIRCULAȚIE (http://www.cfr.ro/index.php/cauta-tren), precum telefonic la:
– 021/9521
– la numerele de telefon din gările CFR (publicate pe www.cfrcalatori.ro la secțiunea Informații telefonice ).
– 021.319.0358 – Biroul Relaţii cu Publicul din Gara de Nord Bucureşti.