Prima serie de poliţişti detaşaţi pe litoralul românesc şi-a încheiat cu succes activitatea, de la începutul Sezonului Estival 2016 și până în prezent nefiind înregistrată nicio infracţiune cu violență comisă asupra turiştilor. Debutul activităților specifice ale M.A.I. a avut loc la data de 10 iunie a.c., în prezența ministrului afacerilor interne, domnul Petre Tobă, care a convocat șefii structurilor teritoriale din județul Constanța, implicați în organizarea măsurilor de ordine și siguranță publică în perioada sezonul estival, la ședința operativă participând și Prefectul Județului. Conform Planului “Litoral 2016”, aprobat de ministrul afacerilor interne, domnul Petre Tobă, începând de duminică, 12 iunie a.c., și până la sfârșitul sezonului, au fost dispuse o serie de măsuri organizatorice pentru creșterea siguranței turiștilor. Astfel, în perioada 1 – 31 iulie a.c., pe lângă dispozitivul de siguranță publică asigurat de structurile teritoriale din județul Constanța, au fost detașați 140 de polițiști din țară de la formațiunile de ordine publică, investigații criminale și criminalistică. Începând cu 1 august a.c. și până la finele lunii, același număr de polițiști detașați din țară vor veni în sprijinul polițiștilor constănțeni. Cu ocazia încheierii cu succes a primei misiuni a polițiștilor detașați din țară pe litoralul românesc, Inspectorul General al Poliției Române, chestor de poliție Bogdan DESPESCU le-a mulţumit acestora pentru activitatea şi efortul depus. În urma măsurilor adoptate, în acest sezon estival nu s-au produs evenimente grave, fenomenul infracţional fiind ţinut sub control. Media zilnică a turiştilor de la debutul sezonul estival 2016 a fost de peste 100.000 de persoane, înregistându-se o creștere față de anii anteriori, iar în aceste condiţii, dispozitivele de siguranţă publică şi patrulare au fost suplimentate, pentru a se asigura o prezenţă mai activă în stradă şi o intervenţie mai eficientă la sesizările primite direct de la cetăţeni sau prin S.N.U.A.U. 112. Astfel, în perioada de referință nu au fost comise infracţiuni de omor sau tentative de omor, violuri, tâlhării și vătămări corporale. De asemenea, în perioada 15 iunie – 31 iulie a.c., infracțiunile de natură judiciară scad cu 28%, nefiind înregistrat niciun furt de auto, celelalte genuri de infracțiuni fiind pe un trend descendent semnificativ față de anul 2015 (furturi din auto, din societăţi comerciale, din camerele de hotel etc.). Din analiza infracţiunilor de furt comise de pe plajă, din auto şi din spațiile de cazare, a reieşit faptul că, cele mai multe fapte au fost comise pe fondul neglijenţei turiştilor. Pentru asigurarea climatului de siguranţă publică, sub coordonarea I.G.P.R., s-au desfăşurat acţiuni şi controale pe linia prevenirii și combaterii faptelor ilegale de natură economică şi a celor cu violenţă. De la începutul sezonul estival 2016, I.G.P.R. a dispus măsuri suplimentare pe Autostrada Bucureşti – Constanţa, pentru prevenirea producerii unor accidente sau blocaje rutiere. Dispozitivele de poliţie rutieră au fost permanent adaptate valorilor de trafic, la sfârşitul de săptămână, fiind suplimentat numărul poliţiştilor rutieri. De asemenea, activităţile de fluidizare a traficului rutier şi de garantare a siguranţei participanţilor la trafic, pe raza staţiunilor turistice, au fost realizate de către efectivele Serviciului Rutier Constanţa. O importanţă deosebită a fost acordată segmentului de prevenire şi informare a turiştilor aflaţi pe Litoral. Astfel, au fost lansate campaniile ”Siguranța Ta, Prioritatea Noastră!”, ”Fii treaz la volan, când eşti la mare!”, ”Sunt bunurile tale! Ai grijă de ele!”, ”Copiii nu se pierd!”, ”Vacanță în siguranță” etc.., care au în vedere informarea turiștilor cu privire la mijloacele de luptă antivictimală, fiind vizate prevenirea furturilor din camerele de hotel, din auto, de pe plajă, a disparițiilor de minori, a prevenirii conducerii autovehiculelor sub influența băuturilor alcoolice s.a., la toate hotelurile şi locurile de cazare omologate, în locuri vizibile fiind afişate materiale cu conţinut preventiv, turiștilor fiindu-le distribuite pliante și brățări informative. De asemenea, la Punctul de informare din stațiunea Mamaia – zona Cleopatra, zilnic, polițiștii și voluntarii Crucii Roșii a discutat cu turiștii pe tematică preventivă. O atenţie deosebită a fost acordată şi taberelor şcolare existente în staţiunile de pe litoral, în cadrul cărora s-au derulat campanii de prevenire în rândul elevilor, de la începutul sezonului estival și până în prezent nefiind înregistrată nicio faptă de natură penală în aceste zone de petrecere a vacanței.