Conecteaza-te cu noi
palaz

Actual

Litoralul va fi cercetat cu minuțiozitate de zeci de inspectori ANSVSA

Published

on

Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA) lansează luni, la Constanţa, Comandamentul Sezon Estival 2018.

Scopul acestuia este de a contribui, prin derularea activităţilor specifice, la protejarea sănătăţii publice şi implicit, a intereselor turiştilor aflaţi în vacanţă pe litoralul românesc.

Astfel, în perioada 25 iunie – 02 septembrie 2018, echipe de inspectori sanitari veterinari şi pentru siguranţa alimentelor vor verifica modul în care sunt respectate condiţiile sanitare veterinare şi pentru siguranţa alimentelor privind producerea, prelucrarea, depozitarea, transportul şi comercializarea produselor alimentare.

Activitatea Comandamentului va fi realizată de un număr de 60 de inspectori din cadrul Serviciului de Control Oficial Siguranţa Alimentelor, Circumscripţiilor Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor, atât din cadrul DSVSA Constanţa cât şi delegaţi ai altor DSVSA judeţene, organizaţi în serii de câte două săptămâni.

Advertisement
usr

Inspectorii ANSVSA vor acţiona în şapte zone de interes turistic: Năvodari, Mamaia Nord, Mamaia Centru, Mamaia Sud, Eforie, Costineşti şi Mangalia – Vama Veche.

Tipurile de unităţi vizate sunt: cantinele taberelor şcolare, depozitele alimentare, unităţile de tip supermarket şi hipermaket, magazinele alimentare, pensiunile turistice, laboratoarele de cofetărie şi patiserie, beach-baruri, restaurantele şi alte unităţi de alimentaţie publică, în care se prepară şi se servesc alimente.

Activitatea de supraveghere şi control va fi sprijinită şi de un autolaborator, dotat cu echipamente specializate pentru efectuarea unor teste rapide.

Pentru eficientizarea activităţilor de control, inspectorii ANSVSA vor participa şi la acţiuni comune cu reprezentanţi ai celorlalte autorităţi cu responsabilităţi în domeniu.

Inspectorii şi autolaboratorul îşi vor desfăşura activitatea conform unui program prestabilit dar, vor prelua şi vor verifica şi sesizările primite din partea cetăţenilor.

Advertisement
usr

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Am devenit jurnalist în urmă cu foarte mulţi ani, pe la începutul lui 1992. Era dificil, pentru că lumea era avidă de informaţii, iar adunarea acestora presupunea foarte multă muncă. Redacţia ziarului Telegraf a constituit lansarea mea în presă, iar viaţa mea personală a devenit extrem de simplă: lucram de dimineaţa până în cursul nopţii. După vreo 6 ani, timp în care am început să fac şi televiziune, la TV Neptun, am decis să plec la subredacţia de Constanţa a ziarului Naţional. Acela a fost momentul în care am lucrat în paralel în presa scrisă şi în cea audio, la mai multe posturi de radio, începând cu Europa FM şi terminând cu Mix FM. A venit apoi perioada în care mi-am dorit mai mult şi am continuat să fac şi televiziune, la Antena 1, iar apoi la B1TV. Însă presa scrisă a rămas, mereu, marea mea pasiune. Am ajuns redactor şef adjunct la Observator de Constanţa, unde am rămas mai bine de 10 ani. Apoi am stabilit că ajunge cu genul acesta de muncă în care îţi neglizeji familia, că este cazul să fac altceva. Şi am devenit PR! După 5 ani, mi-am reamintit că doar presa mă satisface din toate punctele de vedere! Motiv pentru care ... iată-mă!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions