Primăria Lumina îi îndeamnă pe toți cetățenii comunei să răspundă la o serie de întrebări, prin completarea unui formular online, privind transportul public la nivelul Zonei Metropolitane Constanța.
„Localitatea Lumina este parte a Zonei Metropolitane Constanța și a răspuns afirmativ proiectului inițiat de Primăria Municipiului Constanța de a găsi soluții pentru locuitori în ceea ce privește transportul public local de persoane.
Între obiectivele constituirii Zonei Metropolitane Constanța, se numără printre altele, și:
– îmbunătățirea și dezvoltarea infrastructurii de transport, telecomunicații și energie;
– devoltarea și îmbunătațirea serviciilor publice;
– protecția mediului și dezvoltarea durabilă;
În acest sens, în cadrul unei ședințe operative, ce a avut loc în această luna, la inițiativa primarului municipiului Constanța, Vergil Chițac, la care au participat și reprezentanți ai Primăriei comunei Lumina, au fost discutați pașii de urmat pentru constituirea Asociației de Dezvoltare Intercomunitară cu rol în exercitarea atribuțiilor legale în domeniul serviciilor de transport public local la nivelul Zonei Metropolitane Constanța.
Scopul constituirii acestei Asociații vizează înființarea, organizarea, reglementarea, exploatarea, monitorizarea și gestionarea în comun a Serviciului public de transport local pe raza de competență a unităților teritoriale-membre.
În vederea analizei oportunităţii proiectului de dezvoltare a transportului metropolitan, este de o importanţă deosebită cunoaşterea particularităţilor mobilităţii populaţiei la nivelul zonei de analiză şi a opiniei locuitorilor cu privire la transportul public.
În acest sens, rugăm toți cetățenii comunei Lumina să aibă amabilitatea de a ne răspunde la o serie de întrebări prin completarea unui formular online, disponibil la adresa: https://docs.google.com/forms/d/e/1FAIpQLSeLp_ru1PnE-t3v-TFUQjG6fcOGPYKkgf4WK_4WxAYIHF-8yQ/viewform
“, notează Primăria Lumina.