Astăzi, 20 august 2020, furnizorul de energie E-Distribuție Dobrogea execută o lucrare programată la nivelul rețelei ce asigură alimentarea cu energie electrică a Complexului de Înmagazinare și Pompare – Constanța Sud (Bifurcație Cumpăna).
Pe parcursul lucrărilor, furnizorul de energie trebuia să asigure alimentarea complexului cu grup electrogen, însă acesta nu a făcut față consumului necesar pentru alimentarea cu apă potabilă în regim continuu.
Prin urmare, în prezent, echipele RAJA S.A. depun eforturi pentru a monta un alt generator, care să compenseze energia necesară sistemului de distribuție a apei. Până la finalizarea lucrărilor, consumatorii din localitatea Cumpăna nu vor avea apă la robinete.
”Ne cerem scuze pentru neplăcerile create utilizatorilor din zonă, pe care îi asigurăm că echipele de intervenție vor face tot posibilul pentru finalizarea lucrărilor și reluarea furnizării apei potabile într-un timp cât mai scurt.”, precizează Biroul de presă.
Comentarii pe Facebook
Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta