După ce primarul Vergil Chițac i-a ignorat la mitingul din fața Primăriei, locuitorii din Peninsulă vor protesta din nou față de regulamentul de acces în zona istorică a Constanței. Este vorba de un protest organizat duminică între orele 12.00 și 14.00, în Piața Ovidiu.
„Ne adunăm și protestăm pașnic duminică 12.12.2021, la ora 12.00, în Piața Ovidiu.
Vrem să readucem la cunoștința publică doleanțele rezidenților persoane fizice și juridice referitoare la implementarea noului Regulament de acces în Zona Peninsulară.
Așa cum ne-a recomandat și instanța în motivarea deciziei din dosarul de suspendare a regulamentului (cel intentat de persoane juridice), invităm autoritățile locale la cooperare loială și constant solidară pentru ca drepturile rezidenților să nu fie încălcate.
Reamintesc că, la protest putem participa în limita a 100 de persoane, cu certificat verde, în condiții de distanțare și cu mască. Protestul este pașnic, nu vom tolera nici un fel de instigare la acțiuni ilegale!“, spune organizatorul pe Facebook.