Conecteaza-te cu noi
palaz

Actual

Locuitorii Mangaliei vor primi facturi individuale pentru plata căldurii

Published

on

Societatea Goldterm Mangalia anunță locatarii branșați la sistemul centralizat de termoficare că execută gratuit lucrări de rebranșare la căldură. Lucrările vizează proiectarea și realizarea coloanei comune de pe casa scării, precum și furnizarea și montajul contoarelor pentru apartamente. De asemenea, cei care doresc ca lucrătorii societății să execute și manopera din interiorul apartamentelor pot să solicite aceaste intervenții, contracost. Reprezentanții Goldterm Mangalia precizează că solicitările de branșare sau înlocuire a sistemului de contorizare se depun la sediul societății din str. Vânători, Nr. 1, Mangalia. Ei pot obține informații suplimentare dacă apelează numerele de telefon ale dispeceratului: 0241740761 și 0756086136. Lucrările de branșare la rețeaua de termoficare se execută în ordinea depunerii cererilor și în limita fondurilor alocate. Un alt avantaj al locatarilor branșați la sistemul centralizat de termoficare îl reprezintă încheierea convențiilor individuale de facturare, prin care cetățenii pot plăti factura direct la societatea furnizoare de agent termic și își pot gestiona individual consumul. „Lucrăm permanent la modernizarea sistemului de termoficare, astfel încât să putem reduce costurile, iar populația să plătească mai puțin. Montarea coloanei pe casa scării și contorizarea individuală ajută fiecare familie să plătească exact cât consumă. De asemenea, facturarea individuală reduce riscurile unor dispute între locatari și președinții sau administratorii de blocuri, în legătură cu fondurile destinate plății agentului termic”, a declarat primarul Mangaliei, Radu Cristian. (Comunicat de presă Primăria municipiului Mangalia)

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Am devenit jurnalist în urmă cu foarte mulţi ani, pe la începutul lui 1992. Era dificil, pentru că lumea era avidă de informaţii, iar adunarea acestora presupunea foarte multă muncă. Redacţia ziarului Telegraf a constituit lansarea mea în presă, iar viaţa mea personală a devenit extrem de simplă: lucram de dimineaţa până în cursul nopţii. După vreo 6 ani, timp în care am început să fac şi televiziune, la TV Neptun, am decis să plec la subredacţia de Constanţa a ziarului Naţional. Acela a fost momentul în care am lucrat în paralel în presa scrisă şi în cea audio, la mai multe posturi de radio, începând cu Europa FM şi terminând cu Mix FM. A venit apoi perioada în care mi-am dorit mai mult şi am continuat să fac şi televiziune, la Antena 1, iar apoi la B1TV. Însă presa scrisă a rămas, mereu, marea mea pasiune. Am ajuns redactor şef adjunct la Observator de Constanţa, unde am rămas mai bine de 10 ani. Apoi am stabilit că ajunge cu genul acesta de muncă în care îţi neglizeji familia, că este cazul să fac altceva. Şi am devenit PR! După 5 ani, mi-am reamintit că doar presa mă satisface din toate punctele de vedere! Motiv pentru care ... iată-mă!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions