Prin acest proiect de lege, susținut de un număr de 72 de colegi parlamentari, reafirmăm angajamentul nostru de a promova și proteja drepturile copiilor din România. Suntem cu toții de acord că locurile de joacă ar trebui să fie un spațiu sigur, accesibil și incluziv pentru toți copiii, indiferent de nevoile lor specifice, precizează deputatul PNL de Constanța, Marian Crușoveanu, într-o postare pe contul său de Facebook.
“În prezent, multe dintre locurile de joacă din orașele noastre nu sunt adaptate corespunzător pentru a răspunde nevoilor copiilor cu dizabilități. Această lipsă de accesibilitate contravine principiului egalității de șanse și împiedică integrarea completă a copiilor cu dizabilități în societate. Adaptarea acestor spații la nevoile copiilor cu dizabilități nu este doar un act de dreptate socială, ci și o obligație morală și legală. Ne dorim să oferim oportunități egale pentru toți copiii noștri, indiferent de provocările pe care le întâmpină și să creăm o societate mai justă și mai solidară. Jocul este un instrument esențial pentru educație și dezvoltare, contribuind la cultivarea empatiei, înțelegerii și respectului reciproc. Este timpul ca România să facă un pas înainte și să demonstreze că drepturile copiilor sunt o prioritate pentru societatea noastră. Spațiile de joacă accesibile reprezintă doar un început pentru o societate incluzivă, în care drepturile copiilor sunt protejate și respectate. Astfel, vom avea o Românie mai bună dacă fiecare copil, indiferent de nevoile specifice, va putea avea oportunitatea de a se dezvolta într-un mediu sigur și incluzivȚ, este mesajul liderului PNL Constanța, unul dintre semnatarii proiectului de lege.
Declarația de presă a deputatului liberal o puteți studia AICI
Comentarii pe Facebook
Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta