Statul pregătește o surpriză neplăcută pentru cei care nu își achită facturile la zi. Concret, Ministerul Energiei ar putea cere deconectarea de la utilități a celor care nu își plătesc facturile. Veste a fost dată de Niculae Havrileț, secretar de stat în Ministerul Energiei, care afirmă că există consumatori care abuzează de dreptul de a nu putea fi deconectați chiar și pentru neplată și, de aceea, legea ar putea fi modificată.
“Avem o ordonanță, respectiv 70, prin care consumatorii nu pot fi debranșați chiar dacă nu și-au plătit facturile la zi. Este o măsură ce face parte dintr-un complex de măsuri ce se aplică în toată UE privind asigurarea continuității furnizării de energie către cetățeni, având în vedere că electricitatea este un lucru considera vital. Unii consumatori abuzează însă de acest drept, ceea ce generează un impact negativ în situația financiară a furnizorilor de electricitate. Sunt discuții despre cum ar putea fi modificată această ordonanță, dar acum există în această variantă și o aplicăm”, a declarat Havrileț în cadrul unei conferințe organizată de Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor.
Amintim că, anul trecut, în timpul stării de urgență, Guvernul Orban a emis Ordonanța de Urgență nr. 70, prin care se stipulează că, pe timpul stării de alertă, deconectările consumatorilor de energie electrică și gaze sunt interzise. Iată exact prevederea din actul normativ: “Articolul 72
Pe perioada stării de alertă, operatorii de transport și distribuție energie electrică și gaze naturale asigură continuitatea furnizării serviciilor, iar în situația în care este incident un motiv de debranșare/deconectare, amână efectuarea acestei operațiuni până la încetarea stării de alertă”.
Sursa: economica.net
Comentarii pe Facebook
Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta