Dacă premierul sau președintele României au avut declarații rezervate după votul de azi din JAI în privința Schengen, ministrul de Interne, Lucian Bode a fost mai tăios.
„Cuvinte precum unitate, încredere, solidaritate sunt des folosite atunci când încercăm să definim principiile de funcționare ale Spațiului Schengen. Astăzi, aceste principii au fost călcate în picioare. (…) Nu e un vot împotriva României, un vot împotriva Uniunii Europene în ansamblul său, ci împotriva unității noastre, de care unii actori, din păcate, non UE se pot bucura. României i s-au făcut multe nedreptăți în istorie. De cele mai multe ori, la realizarea acestora a pus umărul Rusia. Simțim că Rusia e pe cale să se mai bucure o dată de încă o nedreptate care i se face României”, a spus ministrul Lucian Bode, joi seară.
„Vreți să fiți mai explicit cu Rusia?“, a întrebat o jurnalistă. „Am spus actori non-UE și văd că se bucură. Credeți că Rusiei nu-i convine de minune că România nu este integrată pe deplin în spațiul Uniunii Europene? Îi convine!“, a mai spus Lucian Bode.
Sursa: dcnews.ro