Proiectul privind reabilitarea și modernizarea DJ 393 Coroana – Albești s-a încheiat. Recepția lucrărilor a fost făcută de conducerea Consiliului Județean Constanța, în prezența directorului general adjunct al Societății „Drumuri Județene Constanța” SA.
„Pe parcursul a peste șapte luni, zeci de mii de tone de piatră și asfalt au fost așternute pe acest drum, în mii de ore de muncă neobosită. Această realizare a fost posibilă datorită eforturilor și profesionalismului echipei noastre. Vreau să mulțumesc și locuitorilor din zonă pentru răbdarea de care au dat dovadă pe parcursul lucrărilor de reabilitare. Știu că a fost uneori incomod, dar rezultatul a meritat așteptarea. Să aveți parte de drumuri sigure și călătorii plăcute pe acest tronson reabilitat!”, a transmis Constantin Nicolae, director general-adjunct al DJCT.
Tronsonul de drum a fost reabilitat și modernizat pe întreaga suprafață, s-a turnat un strat dublu de asfalt (binder și stratul de uzură), au fost refăcute podețe de diverse dimensiuni, s-au realizat rigole, au fost montate indicatoare rutiere și s-au realizat marcajele rutiere.
„S-au alocat resurse semnificative pentru acest proiect de reabilitare, iar lucrările au fost gestionate cu maximă responsabilitate de angajații de la Drumuri Județene Constanța. Utilizarea a 10.000 de tone de asfalt și 35.000 de tone de piatră pentru 6,7 km de drum nu poate decât să confirme eforturile și expertiza echipei care a gestionat această investiție, timp de șapte luni de zile. Împreună ne-am asumat un program bine structurat și prioritizat și am convingerea că se va interveni eficient pentru a acoperi întreaga rețea de drumuri județene”, a transmis Mihai Lupu, președintele Consiliului Județean Constanța.
Comentarii pe Facebook
Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta