Premierul Ludovic Orban, președintele Partidului Național Liberal, a declarat joi că în sondaje liberalii au “9-10 procente în faţa socialiştilor”.
“Noi avem în acest sfârşit de an, în 27 septembrie, alegeri locale generale şi pe data de 6 decembrie am convocat alegeri parlamentare. Obiectivul nostru este să câştigăm şi alegerile locale şi alegerile parlamentare. În momentul de faţă, sondajele ne indică, chiar şi sondajele făcute de socialişti – sondajele mincinoase – pe primul loc la o distanţă, în sondajele lor, de cel puţin 6 procente, în realitate suntem în momentul de faţă cu un avans de 9-10 procente în faţa socialiştilor”, a spus Orban la reuniunea preşedinţiei Grupului PPE, “Solidari pentru redresarea Europei”, desfăşurată în sistem videoconferinţă.