Conecteaza-te cu noi
palaz

Actual

Lumina Învierii la malul Mării Negre. Slujba va fi transmisă online

Published

on

Și în acest an Lumina Sfântă de la Ierusalim va poposi la malul Mării Negre.

IPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, va sosi în această seară cu Sfânta Lumină în Portul Turistic Tomis în jurul orei 23.30, de unde va pleca, pe faleza Cazinoului Constanța, spre Catedrala arhiepiscopală „Sfinții Apostoli Petru și Pavel”.

Aici va oficia slujba Învierii, după cum urmează:
– În jurul orei 23.50, în fața Catedralei arhiepiscopale va începe prima parte a slujbei, după recomandările Patriarhiei Române;
– Apoi, IPS Teodosie și clerul vor intra în catedrală pentru a săvârși restul Canonului Învierii și Sfânta Liturghie. După intrarea clerului, ușile catedralei se vor închide, astfel încât slujba să fie săvârșită conform ordonanțelor militare, fără prezența credincioșilor.

“Slujba va fi transmisă online pe pagina oficială de facebook a Arhiepiscopiei Tomisului, precum și de către partenerii media.”, precizează Biroul de Comunicare.

Advertisement
usr

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Am devenit jurnalist în urmă cu foarte mulţi ani, pe la începutul lui 1992. Era dificil, pentru că lumea era avidă de informaţii, iar adunarea acestora presupunea foarte multă muncă. Redacţia ziarului Telegraf a constituit lansarea mea în presă, iar viaţa mea personală a devenit extrem de simplă: lucram de dimineaţa până în cursul nopţii. După vreo 6 ani, timp în care am început să fac şi televiziune, la TV Neptun, am decis să plec la subredacţia de Constanţa a ziarului Naţional. Acela a fost momentul în care am lucrat în paralel în presa scrisă şi în cea audio, la mai multe posturi de radio, începând cu Europa FM şi terminând cu Mix FM. A venit apoi perioada în care mi-am dorit mai mult şi am continuat să fac şi televiziune, la Antena 1, iar apoi la B1TV. Însă presa scrisă a rămas, mereu, marea mea pasiune. Am ajuns redactor şef adjunct la Observator de Constanţa, unde am rămas mai bine de 10 ani. Apoi am stabilit că ajunge cu genul acesta de muncă în care îţi neglizeji familia, că este cazul să fac altceva. Şi am devenit PR! După 5 ani, mi-am reamintit că doar presa mă satisface din toate punctele de vedere! Motiv pentru care ... iată-mă!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions