Conecteaza-te cu noi
palaz

Societate

Luni încep înscrierile în învățământul primar pentru anul școlar 2019-2020

Published

on

În conformitate cu prevederile ordinului de ministru nr. 3.181/2019, prima etapă din procesul de completare şi depunere a cererilor de înscriere a copiilor în învăţământul primar se desfăşoară între 4 şi 22 martie.

Părinţii/tutorii legal instituiţi/reprezentanţii legali pot completa cererea-tip de înscriere online sau la secretariatul unităţii de învăţământ în care se doreşte înscrierea copilului, potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educaţiei Naţionale. Validarea cererii-tip este obligatorie şi se realizează în unitatea de învăţământ în care se doreşte înscrierea, în prezenţa părintelui şi a unui membru al comisiei (cel puţin), zilnic, între orele 8 – 18:00 (luni-vineri).

În clasa pregătitoare pot fi înscrişi copiii care împlinesc vârsta de 6 ani până la 31 august 2019, inclusiv. La solicitarea părinţilor, copiii care împlinesc vârsta de 6 ani în perioada 1 septembrie – 31 decembrie 2019, inclusiv, pot fi înscrişi dacă evaluarea dezvoltării psihosomatice atestă pregătirea pentru parcurgerea cu succes a clasei pregătitoare. Evaluarea dezvoltării psihosomatice a copiilor se efectuează sub coordonarea Centrului Judeţean/al Municipiului Bucureşti de Resurse şi Asistenţă Educaţională (CJRAE/CMBRAE) în perioada 26 februarie – 20 martie.

Fiecare unitate de învăţământ în care se organizează clasa pregătitoare are obligaţia să instituie, cu caracter informativ, Ziua porţilor deschise, în intervalul 26 februarie – 9 martie. De asemenea, fiecare unitate de învăţământ, trebuie să afişeze numărul de clase pregătitoare care vor funcţiona în anul şcolar 2019-2020.

Advertisement
usr

Potrivit Agerpres, aceste informaţii, precum şi circumscripţiile şcolare, perioada de desfăşurare a evaluării dezvoltării psihosomatice şi adresele unităţilor/instituţiilor în care se desfăşoară evaluarea psihosomatică trebuie afişate şi pe site-urile inspectoratelor şcolare judeţene/pagina web a Inspectoratului Şcolar al Municipiului Bucureşti, respectiv pe site-urile unităţilor de învăţământ (dacă există).

Fiecare locuinţă este arondată unei unităţi de învăţământ din proximitate – şcoala de circumscripţie. Inspectoratele şcolare judeţene şi Inspectoratul Şcolar al Municipiului Bucureşti au responsabilitatea organizării sau, după caz, a reorganizării circumscripţiilor. Nu în ultimul rând, inspectoratele şcolare vor soluţiona orice situaţie legată de înscrierea în învăţământul primar, în interesul educaţional al elevului.

Inspectoratele şcolare şi unităţile de învăţământ au şi misiunea de a asigura permanent, corect şi cât mai rapid, informarea şi consilierea părinţilor pe tema prevederilor legale şi ale metodologiei de înscriere. A doua etapă de completare/depunere a cererilor-tip de înscriere este programată între 2 şi 8 aprilie şi se adresează copiilor care nu au fost înscrişi/nu au participat în prima etapă, cererile fiind completate din nou, în funcţie de locurile disponibile.

Reamintim faptul că învăţământul primar este primul ciclu din învăţământul obligatoriu şi cuprinde clasa pregătitoare şi clasele I – IV. Numărul de locuri alocate, prin cifra de şcolarizare, pentru clasa pregătitoare în învăţământul de stat, este cel puţin egal cu numărul copiilor care au împlinit vârsta pentru a începe învăţământul primar, asigurându-se, astfel, şcolarizarea tuturor copiilor.

Advertisement
usr

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Am devenit jurnalist în urmă cu foarte mulţi ani, pe la începutul lui 1992. Era dificil, pentru că lumea era avidă de informaţii, iar adunarea acestora presupunea foarte multă muncă. Redacţia ziarului Telegraf a constituit lansarea mea în presă, iar viaţa mea personală a devenit extrem de simplă: lucram de dimineaţa până în cursul nopţii. După vreo 6 ani, timp în care am început să fac şi televiziune, la TV Neptun, am decis să plec la subredacţia de Constanţa a ziarului Naţional. Acela a fost momentul în care am lucrat în paralel în presa scrisă şi în cea audio, la mai multe posturi de radio, începând cu Europa FM şi terminând cu Mix FM. A venit apoi perioada în care mi-am dorit mai mult şi am continuat să fac şi televiziune, la Antena 1, iar apoi la B1TV. Însă presa scrisă a rămas, mereu, marea mea pasiune. Am ajuns redactor şef adjunct la Observator de Constanţa, unde am rămas mai bine de 10 ani. Apoi am stabilit că ajunge cu genul acesta de muncă în care îţi neglizeji familia, că este cazul să fac altceva. Şi am devenit PR! După 5 ani, mi-am reamintit că doar presa mă satisface din toate punctele de vedere! Motiv pentru care ... iată-mă!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions