Conecteaza-te cu noi
palaz

Actual

Luni începe cel mai lung post al Bisericii Ortodoxe

Published

on

Postul Mare a fost rânduit de către Biserică atât pentru pregătirea celor care primeau Botezul creştin de Paşti, cât și ca mijloc de sporire duhovnicească a credincioşilor, pentru întâmpinarea Patimilor şi a Învierii Domnului. Totodată, aminteşte de postul de patruzeci de zile ţinut de cătreMântuitorul înainte de începerea activităţii Sale mesianice, de unde denumirea de Păresimi sau Patruzecime. Postul Mare este cel mai lung şi cel mai important dintre posturile Bisericii Ortodoxe. Sfinţii Părinţi consideră că are origine apostolică; de la sfârşitul secolului al III-lea postul a fost împărţit în două perioade distincte: cel al Păresimilor sau prepascal (până la Duminica Floriilor) şi Postul Paştilor sau pascal (din Duminica Floriilor până la Înviere – Săptămâna Patimilor). Din acest motiv, durata totală de postire este de 48 de zile. În Postul Mare, Biserica Ortodoxă dezleagă la peşte de Buna Vestire (25 martie) şi de Intrarea Domnului în Ierusalim  (Floriile – 1 aprilie). În prima săptămână a Postului Mare, de luni până joi, în biserici va fi oficiat Canonul cel Mare al Sfântului Andrei Criteanul, iar în Catedrala „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” Ierarhul Tomisului va oficia Canonul cel Mare, începând cu ora 17.00. Sfântul Andrei Criteanul, autorul canonului care-i poartă numele, s-a născut la Damasc în jurul anului 660, într-o familie creştină, de la care a primit o educaţie aleasă. Mai târziu a devenit monah în ordinul „Frăţia Sf. Mormânt” de la Ierusalim, fapt pentru care a fost supranumit şi „Ierusalimiteanul”. Este considerat cel dintâi autor de canoane liturgice, renumit fiind Canonul cel Mare, una dintre slujbele importante din perioada Postului Sfintelor Paşti; este un canon de pocăinţă, un lung imn liturgic (250 de tropare) alcătuit din cântări prin care cerem milostivire și iertare de la Dumnezeu.  Miercuri, 21 februarie, de la ora 8.00, IPS Teodosie va oficia Sfânta Liturghie a Darurilor mai înainte sfinţite la Catedrala „Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel”. Vineri, 23 februarie, de la ora 8.00, Arhiepiscopul Tomisului va săvârși Sfânta Liturghie a Darurilor mai înainte sfinţite la Catedrala „Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel”, iar de la ora 17.00, va oficia Taina Sfântului Maslu la biserica „Sfântul Ierarh Nicolae” din Năvodari (str. Nucilor, nr. 16). Liturghia Darurilor mai înainte sfinţite, redactată de către Sfântul Grigorie Dialogul (540-604 d.Hr.), este oficiată doar în perioada Postului Mare, de luni până vineri (în afara zilelor notate în calendar drept aliturgice). Această Liturghie este o Vecernie ce cuprinde rugăciuni de pregătire a Darurilor și primirea Sfintei Împărtășanii de către credincioși. Poartă acest nume deoarece Sfântul Agneț (Sfântul Trup) este sfințit în duminica anterioară oficierii Liturghiei. În timpul acestei slujbe nu se face pomenirea morților, de aceea rugăciunile pentru cei răposați sunt făcute în fiecare sâmbătă a Postului Mare.

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Am devenit jurnalist în urmă cu foarte mulţi ani, pe la începutul lui 1992. Era dificil, pentru că lumea era avidă de informaţii, iar adunarea acestora presupunea foarte multă muncă. Redacţia ziarului Telegraf a constituit lansarea mea în presă, iar viaţa mea personală a devenit extrem de simplă: lucram de dimineaţa până în cursul nopţii. După vreo 6 ani, timp în care am început să fac şi televiziune, la TV Neptun, am decis să plec la subredacţia de Constanţa a ziarului Naţional. Acela a fost momentul în care am lucrat în paralel în presa scrisă şi în cea audio, la mai multe posturi de radio, începând cu Europa FM şi terminând cu Mix FM. A venit apoi perioada în care mi-am dorit mai mult şi am continuat să fac şi televiziune, la Antena 1, iar apoi la B1TV. Însă presa scrisă a rămas, mereu, marea mea pasiune. Am ajuns redactor şef adjunct la Observator de Constanţa, unde am rămas mai bine de 10 ani. Apoi am stabilit că ajunge cu genul acesta de muncă în care îţi neglizeji familia, că este cazul să fac altceva. Şi am devenit PR! După 5 ani, mi-am reamintit că doar presa mă satisface din toate punctele de vedere! Motiv pentru care ... iată-mă!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions