Conecteaza-te cu noi
palaz

Societate

Luni începe etapa specială a examenului de Evaluare Națională

Published

on

Luni, 29 iunie, începe etapa specială a examenului de Evaluarea Națională, la care s-au înscris 216 absolvenți ai clasei a VIII-a, conform situației centralizate până la această oră de către Ministerul Educației și Cercetării.

Examenul începe cu proba scrisă la Limba și literatura română (192 de candidați înscriși). Marți, 30 iunie, se desfășoară proba la Matematică (206 candidați înscriși), iar miercuri, 1 iulie, va avea loc proba la Limba și literatura maternă (9 candidați înscriși).

Probele încep la ora 9:00 și se vor desfășura în 60 de centre de examen din 37 de județe. Potrivit situațiilor transmise de către inspectoratele școlare, la nivelul județelor Arad, Covasna, Ilfov, Mehedinți și Tulcea nu au fost situații care să determine organizarea acestei etape speciale.

Primele rezultate se vor  afișa  joi, 2 iulie, până la ora 12.00, în centrele de examen.

Advertisement
usr

”În conformitate cu prevederile art. 5 și ale art. 6 din Regulamentul UE 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date de abrogare a Directivei 95/46/CE (Regulamentul general privind protecția datelor – RGPD), precum și cu solicitarea Autorității Naționale de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal, Ministerul Educației și Cercetării va publica rezultatele elevilor obținute în urma susținerii examenelor naționale cu anonimizarea numelui și a prenumelui.”, precizează Biroul de presă al Ministerului Educației și Cercetării.

Contestațiile pot fi depuse în ziua de 2 iulie, în intervalul orar 14:00 – 20:00. Acestea pot fi depuse/transmise și prin mijloace electronice. În acest caz, candidații completează, semnează și depun/transmit prin mijloace electronice și o declarație-tip în care se menționează faptul că au luat cunoștință că nota acordată ca urmare a soluționării contestației poate modifica, după caz, nota inițială, prin creștere sau descreștere. Pentru candidații minori, declarația-tip este semnată și de către părinții/reprezentanții legali ai acestora. Rezultatele finale vor fi afișate sâmbătă, 4 iulie.

Timpul destinat elaborării unei lucrări scrise este de două ore, din momentul în care s-a încheiat distribuirea subiectelor fiecărui elev. Probele sunt monitorizate audio-video și sunt organizate cu respectarea tuturor măsurilor de prevenție și protecție stabilite în contextul pandemiei COVID-19.

Ministerul Educației și Cercetării pune, în continuare, la dispoziția celor interesați, o linie TELVERDE – 0800801100 – pentru sesizarea eventualelor nereguli privind desfășurarea Evaluării Naționale.Numărul va fi disponibil în perioada 29 iunie – 2 iulie, între orele 8:00 – 16:00, iar vineri, 3 iulie, între orele 8:00 -14:00.

Media generală obținută în urma susținerii Evaluării Naționale are o pondere de 80% în calculul mediei de admitere în clasa a IX-a. Absolvenții clasei a VIII-a își vor putea continua studiile în învățământul liceal sau profesional, fiind asigurate locuri, prin cifra de școlarizare aprobată, pentru toți elevii care au finalizat ciclul gimnazial.

Advertisement
usr

Update: La etapa specială a examenului de  Evaluare Națională s-au înscris la nivelul județului Constanța 4 absolvenți ai clasei a VIII-a.

Examenul începe mâine, 29 iunie, cu proba scrisă la Limba și literatura română, la care sunt înscriși 3 candidați.  Marți, 30 iunie, se desfășoară proba la Matematică  – la această probă sunt 4 candidați înscriși.

Probele încep la ora 9:00 și se vor desfășura în 2 de centre de examen din județ – Școala Gimnazială nr. 28 Dan Barbilian Constanța (3 elevi) și Școala Gimnazială N. Grigorescu Medgidia (1 elev).

Advertisement
usr

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Am devenit jurnalist în urmă cu foarte mulţi ani, pe la începutul lui 1992. Era dificil, pentru că lumea era avidă de informaţii, iar adunarea acestora presupunea foarte multă muncă. Redacţia ziarului Telegraf a constituit lansarea mea în presă, iar viaţa mea personală a devenit extrem de simplă: lucram de dimineaţa până în cursul nopţii. După vreo 6 ani, timp în care am început să fac şi televiziune, la TV Neptun, am decis să plec la subredacţia de Constanţa a ziarului Naţional. Acela a fost momentul în care am lucrat în paralel în presa scrisă şi în cea audio, la mai multe posturi de radio, începând cu Europa FM şi terminând cu Mix FM. A venit apoi perioada în care mi-am dorit mai mult şi am continuat să fac şi televiziune, la Antena 1, iar apoi la B1TV. Însă presa scrisă a rămas, mereu, marea mea pasiune. Am ajuns redactor şef adjunct la Observator de Constanţa, unde am rămas mai bine de 10 ani. Apoi am stabilit că ajunge cu genul acesta de muncă în care îţi neglizeji familia, că este cazul să fac altceva. Şi am devenit PR! După 5 ani, mi-am reamintit că doar presa mă satisface din toate punctele de vedere! Motiv pentru care ... iată-mă!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions