După negocieri intense cu sindicaliștii din Poliția Română, Ministerul Afacerilor Interne (MAI) a acceptat majorarea sporurilor. Însă, nu toți oamenii legii vor primi bani în plus la salariu. Concret, la finalul lunii august, polițiștii ar urma să primească sporuri majorate.
Protestele demarate, în anul 2021, de sindicaliștii din Ministerul Afacerilor Interne au dat rezultate. Astfel, conducerea MAI-ului a cedat și a fost de acord să majoreze sporurile polițiștilor, de la 10% la 20%, scriu jurnaliștii de la Național.ro.
Trebuie precizat că sindicaliștii ceruseră o majorare la 25%.
Conform bugetul.ro, Marius Ionescu, președintele Sindicatului Național al Polițiștilor și Personalului Contractual din MAI, a anunțat că speră ca în maximum două săptămâni majorarea de sporuri să fie făcută. De asemenea, Ionescu mai spune că șefii MAI au acceptat ca sporul pentru Poliția Judiciară să fie majorat, însă au nevoie și de aprobarea ministrului Muncii, Raluca Turcan.
După ce va veni OK-ul de la Ministerul Muncii, MAI-ul va decide dacă majorarea se poate face prin ordin de ministru sau prin OUG, se mai arată în articolul celor de la Național.ro. Mai precis, polițiștii de la Judiciară vor putea beneficia de o majorare a sporului pentru risc și suprasolicitare neuropsihică de la 10% la 20% și ar urma să primească în plus la salariu sume nete cuprinse între 180 și 400 de lei, în funcție de grad, funcție, vechime și poziția ocupată.
„Conducerea Ministerului Afacerilor Interne a acceptat că sporul pentru Poliția Judiciară este o problemă și că trebuie făcută majorarea. A fost acceptat un procent de 20% și ni s-a spus că se va face o adresă și se va merge la discuții cu Ministerul Muncii, să vadă punctul de vedere al acestuia, pentru că este nevoie de aviz pentru majorarea sporurilor, potrivit Legii 153. După aceea vor analiza dacă este nevoie doar de un ordin de ministru sau de o ordonanță de urgență și de avizul Ministerului de Finanțe. Deci în maximum două săptămâni noi sperăm să avem aprobate majorările de sporuri”, a spus, pentru Național, Marius Ionescu, președintele Sindicatului Național al Polițiștilor și Personalului Contractual (SNPPC).
Decizia de majorare a sporurilor a fost comunicată la finalul ședinței de Dialog Social de la MAI, de către secretarul de stat Aurelian Păduraru, care a anunțat că, în acest sens va fi creat un grup de lucru la nivel ministerial.
SNPPC atrăsese atenția factorilor de decizie din Ministerul Afacerilor Interne că actualul spor acordat polițiștilor judiciariști, de numai 10%, nu este de natură să compenseze privațiunile și complexitatea efortului depus de ofițerii și agenții de poliție care lucrează o mare parte dintre dosarele penale, unele dintre ele complexe și dificile.
„Din acest considerent, dar și din cauza programului suprasolicitant și a riscurilor profesionale specifice, în ultimii ani foarte mulți polițiști au solicitat mutarea pe alte funcții, în prezent existând un deficit major de specialiști în aceste domenii foarte importante de activitate”, se arăta în adresa trimisă MAI de către SNPPC.