Mai multe adăposturi de nomazi improvizate în cartierul Poarta 6 au fost dezafectate. Tabăra ilegală a fost dezafectată cu ajutorul firmei de salubrizare Polaris M Holding, iar zona a fost ulterior igienizată. Intervenția autorităților nu a vizat doar dezafectarea acestor amplasamente improvizate și sancționarea persoanelor responsabile, ci a fost mult mai amplă.
„Polițiștii locali au luat la pas mai multe cartiere ale orașului – Palas, Brătianu, Baba Novac, Compozitori, CET, ANDA, KM 4-5, Medeea, KM 5, KM 4, Viile Noi, Poarta 6, Abator, Groapă, zona BRICK, zona CORA, piata CET, piata KM 4-5, piata Rosie, piata Abator, complex Doi Cocosi, parc Viitorului, parc Poarta 6, piațeta Far, zona cimitir Viile Noi, zona cimitir Central, zona Dorally Mall, zona malul portului cuprinsă între Poarta 5 și Poarta 6, zona calea ferată cuprinsă între str. Caraiman și intrare port Poarta 6 – pentru a se asigura că ordinea și liniște publică sunt menținute. Din păcate, neregulile nu au întârziat să apară. Au fost aplicate 92 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 26 570 lei. Cele mai multe abateri au vizat aruncarea gunoiului pe domeniul public, lipsa măștii de protecție, consumul de alcool în spații publice sau depozitarea de bunuri pe domeniul public. Polițiștii locali au depistat, de asemenea, în mijloacele de transport în comun, 33 de călători care nu aveau titlu de călătorie valabil.“, notează Primăria.