Mai multe asociații de elevi din țară solicită începerea anului școlar pe 1 septembrie și garantarea unui număr minim de zile de școală. Asociația Elevilor din Constanța a anunțat că azi va depune la poștă un colet adresat Administrației Prezidențiale.
”Având în vedere situația actuală a educației din România, asociațiile reprezentative ale elevilor revendică:
- Garantarea unui număr minim de zile de școală.
- Începerea anului școlar 2021-2022 pe 1 septembrie.”, au anunțat elevii.
În acest sens, reprezentanții AEC se vor afla la Oficiul Poștal Nr.2 de la Casa de Cultură din Constanța, pentru a depune vineri, 9 aprilie a.c., începând cu ora 10:00, un colet care va ajunge la Administrația Prezidențială.
”Menționăm că în acest timp colegii din cadrul Asociației Elevilor din Maramureș, Asociației Elevilor din Bacău, Asociației Elevilor din Mureș și Asociației Vâlcene a Elevilor vor depune un colet având același conținut, iar Asociația Elevilor din București și Ilfov se va afla în fața Administrației pentru a depune pachetul.”, au precizat reprezentanții Asociației Elevilor Constanța.
Foto: Facebook AEC
Comentarii pe Facebook
Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta