În cursul serii trecute, în jurul orei 22.30, polițiștii Secției 5 au fost sesizați, de către un bărbat, cu privire la faptul că, o persoană necunoscută ar fi tras cu un pistol de tip airsoft, pe Aleea Albatrosului din municipiul Constanța.
Deplasați la fața locului, polițiștii au constatat faptul că cele sesizate se confirmă, fiind identificate mai multe autoturisme distruse, precum și geamul unui imobil.
”În cauză a fost întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de distrugere și tulburarea ordinii și liniștii publice, cercetările fiind continuate în vederea identificării persoanelor implicate, a împrejurărilor în care s-a produs evenimentul și luarea măsurilor legale care se impun.”, au precizat reprezentanții Biroului de presă al IPJ Constanța.
Foto: Ilustrativ