În cursul zilei de azi, printr-un apel la numărul unic de urgență 112, polițiștii constănțeni au fost solicitați să intervină în municipiul Constanța, pe strada Badea Cârțan.
Din primele informații, o femeie care locuia acolo nu mai răspundea la telefon, încă de aseară.
În momentul în care polițiștii au ajuns la fața locului au stabilit că în apartament se găsesc două persoane decedate. Este vorba despre o femeie în vârstă de 48 de ani, găsită întinsă pe jos, și despre fiul său, în vârstă de 18 ani. Acesta a fost găsit spânzurat.
Până în acest moment nu a fost găsit nici un bilet de adio.
La fața locului este și medicul legist.
Știre în curs de actualizare.
Update: Oficial din partea IPJ Constanța
În cursul zilei de astăzi, polițiștii Secției 2 au fost sesizați, prin apel 112, de către o femeie, cu privire la faptul că prietena sa nu răspunde la ușă și nici la telefon.
Deplasați la fața locului, polițiștii au constatat faptul că ușa apartamentului este încuiată pe interior, fiind necesară intervenția unui echipaj de pompieri din cadrul I.S.U. Dobrogea pentru pătrunderea în apartament.
În interiorul locuinței au fost identificate două persoane, fiind vorba despre un tânăr, de 18 ani, găsit spânzurat, și o femeie, de 48 de ani, decedată într-o altă încăpere. Decesul a fost constatat de echipajul din cadrul S.A.J. Constanța.
La fața locului s-au deplasat polițiști din cadrul Serviciului de Investigații Criminale, precum și un medic legist, pentru stabilirea situației de fapt.
Cercetările continuă.
Comentarii pe Facebook
Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta