Update2: Oficial din partea Biroului de presă al IPJ Constanța
La data de 10 iulie a.c., în jurul orei 8.10, polițiști din cadrul stațiunii Mamaia au fost sesizați cu privire la faptul că o persoană s-a înecat.
Polițiștii deplasați la fața locului au constatat că cele sesizate se confirmă, fiind vorba de un bărbat, de 70 de ani
Echipajul medical a declarat decesul acestuia.
În urma examinării exterioare a cadavrului, nu au fost constatate urme vizibile de violență.
Cadavrul a fost transportat la morgă, în vederea efectuării necropsiei și stabilirii cauzelor decesului.
În cauză s-a întocmit dosar de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă.
Update: Dr. Claudia Tatarici a declarat că, astăzi, s-a primit un apel prin serviciul 112 pentru un pacient înecat în stațiunea Mamaia. La locul solicitării au fost trimise două echipaje SMURD și un echipaj SAJ. A fost găsit un pacient în stop cardiorespirator și s-a efectuat protocol de resuscitare dar din păcate pacientul nu a răspuns la protocol și a fost declarat decedat. Este vorba despre un bărbat în vârstă de 70 de ani.
Știre inițială: Astăzi, 10 iulie, militarii ISU Constanța și echipaje ale Serviciului de Ambulanță au fost solicitate să intervină în stațiunea Mamaia, pe plaja din dreptul hotelului Parc, unde o persoană a fost scoasă din mare inconștientă.
La fața locului s-au deplasat următoarele resurse: Smurd B, Saj B2 și Smurd C.
Pacientul este în stop cardiorespirator și se efectuează protocol de resuscitare.
Știre în curs de actualizare.
Foto: Ilustrativ
Comentarii pe Facebook
Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta