Mănăstirea ridicată pe teritoriul comunei Poarta Albă își mărește zestrea. Recent, Consiliul Local a adoptat o hotărâre prin care acesteia îi sunt date în folosință câteva suprafețe de teren. Conform HCL 55/2022, Mănăstirii „Duminica tuturor sfinților” îi sunt atribuite două loturi de teren extravilan: în suprafață de 9.152 mp și în suprafață de 8.897 mp. Sarcina administrării, utilizării și întreținerii terenurilor revine în totalitate lăcașului de cult pentru o perioadă de 49 de ani. Conform HCL terenurilor sunt cedate în vederea extinderii construcțiilor.
Mănăstirea de la Poarta Albă este ridicată pe amplasamentul fostului lagăr de exterminare comunist. Cât a trăit, dorinţa părintelui Justin Pârvu a fost ca în fiecare colonie de muncă forțată să se construiască o biserică. Începuturile mănăstirii închinate memoriei deținuților politici care și-au dat viața în anii 1950 – 1953 pe malurile Canalului Dunăre-Marea Neagră se leagă de o donație de teren a primăriei Poarta Albă și a unei familii de credincioși. Construcția lăcașului de rugăciune de la Poarta Albă a început acum zece ani.