Conecteaza-te cu noi
palaz

Energie&Mediu

Mandatul lui Ghiță la SNN, prelungit cu 4 luni. Cine este noul director financiar al Nuclearelectrica și ce decizii a luat AGA

Published

on

Consiliul de Administrație al SN Nuclearelectrica SA (SNN) informeaza actionarii si investitorii ca in sedinta din data de 20.12.2017, a hotărât prin Decizia nr. 217 /20.12.2017, numirea lui Cosmin Ghita in functia de director general pe o perioada provizorie de 4 luni incepand cu data de 03.01.2018. Conform unui comunicat remis de către conducerea companiei către bvb.ro, numirea s-a făcut in baza recomandarii Comitetului de Nominalizare si Remunerare din cadrul Consiliului de Administratie, in conformitate cu in prevederile art.  19 alin 2, lit. c) si art. 20 alin. 1 din Actul Constitutiv al SNN, art. 35 alin. 1 si art. 64 indice 2 alin. 1 din OUG nr. 109/2011 cu modificarile si completarile ulterioare si cu prevederile  art. 143 alin. 1 si 4 din Legea 31/1990 privind societatile comerciale.

Amintim că actualul director general provizoriu al Nuclearelectrica a fost numit în funcție în august a.c., acesta înlocuind-o pe Daniela Lulache. Mandatul lui Ghiță era tot de 4 luni, termenul fiind sfârșitul lunii decembrie 2017.

Adrian Dumitriu, directorul economic al CNE Cernavodă, director financiar provizoriu al Nuclearelectrica pentru următoarele 4 luni

De asemenea, potrivit aceleiași surse, in cadrul sedintei Consiliului de Administratie din data de 20.12.2017, prin Decizia nr. 218/20.12.2017, Consiliul de Administratie a numit pe domnul Adrian Dumitriu Director Financiar al SNN pentru o perioada provizorie de 4 luni, incepand cu data de 03.01.2018, ca urmare a deciziei actualului Director Financiar de renuntare la mandatul sau incepand cu data de 03.01.2018. Numirea domnului Adrian Dumitriu in functia de Director Financiar al SNN este realizata in baza recomandarii Comitetului de Nominalizare si Remunerare, in conformitate cu art.  19 alin 2, lit. c) si art. 20 alin. 1 din Actul Constitutiv al SNN, art. 35 alin. 1 si art. 64 indice 2 alin. 1 din OUG nr. 109/2011 cu modificarile si completarile ulterioare si cu prevederile  art. 143 alin. 1 si 4 din Legea 31/1990 privind societatile comerciale.

Advertisement
usr

Conducerea Nuclearelectrica informează că Adrian Dumitriu ocupa din data de 01.07.2016 functia de director economic al Sucursalei CNE Cernavoda, ca urmare a unui proces de recrutare derulat de SNN. Dumitriu are peste 15 ani experienta profesionala ca director economic pentru operatiunile din Romania ale unor corporatii internationale, avand expertiza in management strategic si in dezvoltarea echipelor de management cu un excelent background in management financiar si in reorganizarea companiilor. Experienta profesionala este completata de pregatirea formala postuniversitara, concretizata in obtinerea unei diplome EMBA emisa de Conservatoire National des Artes et Metiers Paris si de acordarea certificarii USA de CMA (Certified Management Accountant) calificarea americana pentru profesionistii financiari-contabili specializati in managementul financiar al corporatiilor.

7 membri provizorii în Consiliul de Administrație al SNN

Tot astăzi s-a desfășurat și Adunarea Generala Ordinara si Extraordinara a Actionarilor SNN. Potrivit unei informări semnată de către directorul general provizoriu al Nuclearelectrica, Cosmin Ghiță, în cadrul Adunarii Generale Ordinare a Actionarilor au fost alesi 7 membri provizorii in Consiliul de Administratie al SNN. Alegerea noilor membri s-a făcut prin metoda votului cumulativ, pe baza propunerilor de candidati transmise de catre actionari, pentru un mandat provizoriu de 4 luni de zile, incepand cu data de 28.12.2017 sau pana la finalizarea procedurii de selectie a administratorilor, in conformitate cu prevederile Ordonantei de Urgenta a Guvernului nr. 109/2011, aprobata prin Legea nr.111/2016 cu modificarile si completarile ulterioare, daca se finalizeaza inainte de termenul mentionat, ca urmare a expirarii mandatelor administratorilor numiti provizoriu in AGA din data de 24.08.2017 si prin decizia Consiliului de Administratie nr. 167/27.10.2017 si respectiv a administratorului numit pentru un mandat de 4 ani in AGA din 23.12.2013.

Astfel, componenta Consiliului de Administratie SNN incepand cu data de 28.12.2017 este urmatoarea: Iulian Robert Tudorache, Cristian Dima, Cristian Gentea, Elena Popescu, Dragoș Ionuț Bănescu, Mirel Alexandru Marcu și Mihai Daniel Aniței.

Advertisement
usr

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Activitatea mea profesională nu este una complicată. Am descoperit frumusețea textului jurnalistic în 2002 în redacția cotidianului “Replica de Constanța”, unde am fost redactor timp de 5 ani și jumătate, după care am ales ca întrebările incomode pe departamentul Politică / Administrație să le adresez din redacția unui alt important cotidian constănțean. “Observator de Constanța” a fost pentru 8 ani locul unde m-am dezvoltat profesional, am cunoscut oameni din toate categoriile sociale și am primit aprecieri pentru fiecare efort depus. În 2015, am ales întreruperea activității pentru a mă alătura unei echipe de campanie electorală pentru alegerile locale din vara lui 2016. Experiența a fost interesantă, însă dorul de tastele laptopului unde-mi scriam materialele de presă nu m-au lăsat să-mi doresc o carieră în administrație. Așa am ales “Ordinea.ro”!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions