Conecteaza-te cu noi
palaz

Actual

Mangalia a depășit onorabil capriciile vremii!

Published

on

În perioada 5 – 8 ianuarie, anul curent, ca urmare a instituirii codului portocaliu pentru zona Dobrogea şi litoral, Comandamentul Local pentru Situaţii de Urgenţă din Mangalia a acţionat cu promptitudine şi a luat măsurile care se impun în astfel de situaţii. În aceste zile, atât Primăria Mangalia, cât și alte instituţii și agenți economici din localitate s-au implicat pentru ca oraşul să fie deszăpezit, iar cetăţenii să beneficieze de toate utilităţile, indiferent de condiţiile meteorologice. Astfel, acţiunile de curăţare a străzilor şi trotuarelor au demarat încă din dimineaţa zilei de vineri, 5 ianuarie, ora 4.00, când s-au format echipe de muncitori pentru curăţarea trotuarelor de zăpadă şi împrăştierea de material antiderapant. Societatea responsabilă cu deszăpezirea a intervenit pe trotuare cu o sărăriţă mică şi un bobcat. Pe arterele principale din oraş, dar şi pe cele secundare s-a acţionat cu 6 buldoexcavatoare, 6 lame şi 2 sărăriţe, astfel încât fiecare zonă din Mangalia a fost deszăpezită. În aceste zile, eforturile echipelor de intervenţie au fost îngreunate de temperaturile extreme. În cartierele Dobrogea I şi II şi în Lotizarea A , precum şi la Neptun-Olimp, s-a lucrat cu utilaje specifice pentru a veni în sprijinul populaţiei din zonele respective. Pe parcursul celor patru zile de ger şi temperaturi foarte coborâte au avut loc şi câteva incidente. Cu toate acestea, situaţiile dificile cu care s-au confruntat autorităţile locale au fost în cele din urmă soluţionate. La incendiul din cartierul Colonişti, lupta cu flăcările a fost mult îngreunată de condiţiile meteo nefavorabile. “Din fericire, nu au fost victime omeneşti, ci doar pagube materiale. Cele două familii au fost ajutate de către municipalitate, cu spațiu de cazare și mâncare caldă, în această perioadă dificilă. Îndată ce vremea ne va permite, locuinţele vor fi renovate, iar cele două familii se vor întoarce la casele lor”, a precizat edilul Radu Cristian, prezent la faţa locului. O altă situaţie dificilă a vizat intervenţia Ambulanţei la o serie de solicitări în zone periferice ale oraşului, însă echipele  medicale au reuşit să ajungă la pacienţi, cu ajutorul utilajelor de deszăpezire. Totodată, au fost remediate în timp util mai multe defecţiuni la reţeaua de electricitate în zonele IAS, Fruviileg, Zootehnie. În cursul zilei de duminică, 8 ianuarie, edilul Mangaliei, Radu Cristian a primit sprijinul DMHI şi al unor firme private pentru deszăpezirea drumului spre comuna Albeşti. Cu aceeaşi ocazie, s-a lucrat la realimentarea cu energie electrică a comunei. De asemenea, s-a intervenit şi pe drumul către satul Arsa, unde a fost solicitat un echipaj de ambulanţă. Administraţia publică din Mangalia a acordat sprijin şi pentru deszăpezirea drumului dintre Negru Vodă şi Cotu-Văii, acţiunea vizând aducerea în siguranţă a unui grup de turişti români care erau blocaţi la graniţa cu Bulgaria. Municipalitatea din Mangalia sfătuieşte, încă o dată cetăţenii, să evite pe cât posibil deplasările, în această perioadă. “Dacă sunteți nevoiți să părăsiți domiciliul sau localitatea, pentru o călătorie sigură, în condiții de iarnă, vă recomandăm să vă echipaţi corespunzător şi să conduceţi prudent. De asemenea, aş dori să vă reamintesc faptul că perioada dificilă încă nu s-a încheiat, urmând ne confruntăm, din nou, cu ninsori abundente și temperaturi extrem de scăzute”, a precizat primarul Radu Cristian.

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Am devenit jurnalist în urmă cu foarte mulţi ani, pe la începutul lui 1992. Era dificil, pentru că lumea era avidă de informaţii, iar adunarea acestora presupunea foarte multă muncă. Redacţia ziarului Telegraf a constituit lansarea mea în presă, iar viaţa mea personală a devenit extrem de simplă: lucram de dimineaţa până în cursul nopţii. După vreo 6 ani, timp în care am început să fac şi televiziune, la TV Neptun, am decis să plec la subredacţia de Constanţa a ziarului Naţional. Acela a fost momentul în care am lucrat în paralel în presa scrisă şi în cea audio, la mai multe posturi de radio, începând cu Europa FM şi terminând cu Mix FM. A venit apoi perioada în care mi-am dorit mai mult şi am continuat să fac şi televiziune, la Antena 1, iar apoi la B1TV. Însă presa scrisă a rămas, mereu, marea mea pasiune. Am ajuns redactor şef adjunct la Observator de Constanţa, unde am rămas mai bine de 10 ani. Apoi am stabilit că ajunge cu genul acesta de muncă în care îţi neglizeji familia, că este cazul să fac altceva. Şi am devenit PR! După 5 ani, mi-am reamintit că doar presa mă satisface din toate punctele de vedere! Motiv pentru care ... iată-mă!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions