Conecteaza-te cu noi
palaz

Administratie

Mangalia: Taxă specială pentru agenții economici care desfășoară și promovează activități turistice

Published

on

Primarul municipiului Mangalia, Radu Cristian, a convocat, miercuri, 20 decembrie a.c., consilierii locali la ultima şedinţă ordinară din acest an.

Consilierii locali din Mangalia au votat proiectul de taxe și impozite locale pentrul anul 2018, precum și instituirea taxei speciale de dezvoltare și promovare turistică. Potrivit documentației, nivelul taxelor va rămâne la fel ca anul acesta, singura modificare fiind la clădiri nerezidențiale – persoane fizice, unde s-a aplicat o majorare de la 0.2 la 1%. În ceea ce privește taxa specială de dezvoltare și promovare turistică, primarul propune următorul criteriu de taxare a celor care desfășoară activități economice în domeniul turistic. Precizăm că documentul a fost făcut public de către consilierul local PSD Menabit Ozgun.

De partea cealaltă, primarul transmite că, în 2018, la Mangalia nu va fi majorată nicio taxă, principiul fiind unul care îi contrazice decizia de a pune o taxă specială pentru cei care desfășoară activități în turism. Cristian Radu susține că “persoanele fizice sau juridice și așa vor avea dificultăți financiare, din cauza măsurilor fiscale adoptate de Guvern”.

“Le transmit tuturor locuitorilor orașului că anul viitor, cu o singură excepție, nu se majorează nicio taxă locală. Prin acestă măsură de menținere a nivelului actual al taxelor și impozitelor locale, vrem să sprijinim populația Mangaliei, persoane fizice sau juridice, care și așa vor avea dificultăți financiare, din cauza măsurilor fiscale adoptate de Guvern”, a declarat primarul Radu Cristian prin intermediul unui comunicat remis redacției. Prin intermediul aceluiași document, primarul susține că “bugetul municipalității va fi grav afectat de ultimele măsuri guvernamentale, prin care se reduc drastic veniturile administrațiilor locale”.

Advertisement
usr

Suprataxe pentru clădiri și terenuri abandonate sau neîngrijite. Pe lista neagră se află și THR Marea Neagră

Aleșii locali au mai votat instituirea taxei de paragină pentru clădirile și terenurile abandonate sau neîngrijite, ai căror proprietari vor plăti impozite majorate cu până la 500% față de nivelul reglementat.

„Este vorba despre acele clădiri și terenuri lăsate în paragină, atât în oraș dar mai ales în stațiuni, care reprezintă principala cauză a îndepărtării turiștilor de sudul litoralului. Măsura se aplică punctual, în baza unei evaluări prealabile, conform legii”, a explicat primarul.

Potrivit documentației, primii care vor plăti impozite majorate pentru active neîngrijite sunt: Poșta Română, THR Marea Neagră, Cerealcom Dolj, BNP Paribas Leasing Solutions IFN SA și Gema Eximco 2000 SRL. În aceeași ședință, s-a mai votat programul evenimentelor pe anul viitor, acordarea burselor pentru elevi, precum și acordarea de ajutoare financiare pentru preșcolarii domiciliați în zone defavorizate ale orașului, precum Herghelie, IAS, Fruviileg și Zootehnie. Totodată, aleșii locali au aprobat proiectul propus de primarul Radu Cristian, privind acordarea tichetelor de medicamente pentru persoanele defavorizate, precum și costul mediu lunar de întreținere a persoanelor vârstnice, cazate la Căminul de bătrâni, din localitate. În aceeași întrunire a CL Mangalia, s-a aprobat documentația tehnică pentru proiectele cu finanțare UE, privind modenizarea stațiunii Neptun-Olimp și a falezei Mangalia-Saturn.

Advertisement
usr

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Activitatea mea profesională nu este una complicată. Am descoperit frumusețea textului jurnalistic în 2002 în redacția cotidianului “Replica de Constanța”, unde am fost redactor timp de 5 ani și jumătate, după care am ales ca întrebările incomode pe departamentul Politică / Administrație să le adresez din redacția unui alt important cotidian constănțean. “Observator de Constanța” a fost pentru 8 ani locul unde m-am dezvoltat profesional, am cunoscut oameni din toate categoriile sociale și am primit aprecieri pentru fiecare efort depus. În 2015, am ales întreruperea activității pentru a mă alătura unei echipe de campanie electorală pentru alegerile locale din vara lui 2016. Experiența a fost interesantă, însă dorul de tastele laptopului unde-mi scriam materialele de presă nu m-au lăsat să-mi doresc o carieră în administrație. Așa am ales “Ordinea.ro”!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions