Conecteaza-te cu noi
palaz

Actual

MApN recrutează militari. Sunt mii de posturi vacante

Published

on

Ministerul Apărării Naționale derulează, în această perioadă, campanii de recrutare pentru mai multe categorii de personal, respectiv: soldați profesioniști, maiștri militari și subofițeri, rezerviști voluntari (ofițeri, maiștri militari, subofițeri gradați și soldați)

Soldați profesioniști:  Perioada de înscriere a candidaților pentru posturile de soldați profesioniști scoase la concurs de MApN se prelungește până la data de 7 iunie 2024. Sunt disponibile peste 3.800 de posturi vacante în 32 județe din țară și în municipiul București. Până la această dată, s-au înscris aproximativ 3.200 de candidați, care vor parcurge etapele următoare ale procesului de selecție.

Informații referitoare la oferta profesională, condițiile de recrutare, selecție și repartiție (https://www.mapn.ro/cpresa/18402_continua-campania-de-recrutare-pentru-solda%C8%9Bi-grada%C8%9Bi-profesioni%C8%99ti) pot fi obținute direct de la unitățile militare pentru care candidații optează sau de la Biroul informare recrutare de pe raza localității de domiciliu.

Maiștri militari și subofițeri: Tot până la data de 7 iunie 2024, la centrele militare zonale/județene/de sector se fac înscrieri pentru învățământul postliceal militar. Doritorii au la dispoziție 508 locuri pentru maiștri militari și 913 locuri pentru subofițeri. Admiterea se realizează în baza mediei obținute la examenul național de bacalaureat, în funcție de opțiunile exprimate în cererea de înscriere și de rezultatele selecției, în limita numărului de locuri aprobate pentru fiecare armă/serviciu și specialitate militară.

Advertisement
usr

Informații suplimentare cu privire la pașii de parcurs pentru înscrierea în procesul de selecție pentru învățământul postliceal militar pot fi consultate accesând adresa: https://www.recrutaremapn.ro/anunt.php?id=27

Rezerviști voluntari – ofițeri, maiștri militari, subofițeri gradați și soldați: Până la data de 27 iunie 2024, centrele militare zonale/județene/de sector primesc înscrieri pentru 4.936 posturi de rezerviști voluntari (ofițeri, maiștri militari, subofițeri gradați și soldați), în numeroase unități militare de pe întregul teritoriu național.

Informații suplimentare cu privire la pașii de parcurs pentru înscrierea în procesul de selecție pentru categoria de rezerviști voluntari pot fi consultate accesând adresa: https://www.recrutaremapn.ro/rezervist.php

***

Potrivit Ministerului Apărării Naționale, există mai multe motive pentru a îmbrăca uniforma militară, iar acestea pot varia în funcție de interesele și valorile individuale ale fiecărui individ:

Advertisement
usr
  • stabilitatea profesională și financiară: o carieră militară oferă stabilitatea locului de muncă, un venit decent și sigur
  • drepturi și beneficii: militarii au dreptul la hrană și echipament gratuite, primă de instalare pentru personalul încadrat în prima funcție, asistență medicală, decontarea contravalorii medicamentelor, concedii și permisii, acces la facilități de odihnă și recuperare în centrele MApN, decontarea anuală a serviciilor turistice şi a deplasării la/ de la locul de efectuare a concediului de odihnă; compensații băneşti pentru achiziția/ închirierea unei locuințe sau posibilitatea de a beneficia de o locuință de serviciu/ intervenție
  • satisfacții profesionale: cariera militară îţi oferă șansa de a-ți servi patria și de a o reprezenta oriunde în lume; vei putea participa la misiuni internaionale, vei avea prilejul de-a cunoaște locuri și oameni noi
  • dezvoltarea profesională: armata oferă posibilitatea parcurgerii a multiple forme de pregătire prin cursuri de carieră și de specializare, în mod gratuit; performanța individuală este recompensată
  • dezvoltarea personală: militarii împărtășesc valori precum încrederea în sine, onestitatea, demnitatea, onoarea, loialitatea, disciplina și solidaritatea

Foto: Ilustrativ

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Am devenit jurnalist în urmă cu foarte mulţi ani, pe la începutul lui 1992. Era dificil, pentru că lumea era avidă de informaţii, iar adunarea acestora presupunea foarte multă muncă. Redacţia ziarului Telegraf a constituit lansarea mea în presă, iar viaţa mea personală a devenit extrem de simplă: lucram de dimineaţa până în cursul nopţii. După vreo 6 ani, timp în care am început să fac şi televiziune, la TV Neptun, am decis să plec la subredacţia de Constanţa a ziarului Naţional. Acela a fost momentul în care am lucrat în paralel în presa scrisă şi în cea audio, la mai multe posturi de radio, începând cu Europa FM şi terminând cu Mix FM. A venit apoi perioada în care mi-am dorit mai mult şi am continuat să fac şi televiziune, la Antena 1, iar apoi la B1TV. Însă presa scrisă a rămas, mereu, marea mea pasiune. Am ajuns redactor şef adjunct la Observator de Constanţa, unde am rămas mai bine de 10 ani. Apoi am stabilit că ajunge cu genul acesta de muncă în care îţi neglizeji familia, că este cazul să fac altceva. Şi am devenit PR! După 5 ani, mi-am reamintit că doar presa mă satisface din toate punctele de vedere! Motiv pentru care ... iată-mă!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions