Conecteaza-te cu noi
palaz

Politica

Marcel Ciolacu anunță lista măsurilor luate pentru fermieri și transportatori: Protestele lor au fost îndreptățite!

Published

on

marcel ciolacu

Premierul Marcel Ciolacu anunță faptul că, în ședința de Guvern, vor fi adoptate mai multe măsuri pentru a-i ajuta pe fermierii din România. Ciolacu anunță compensații pentru fermierii afectați de secetă de 100 de euro la hectar, amânarea ratelor pentru fermierii loviți de secetă, dar și posibilitatea de a echivala permisele de tip B și B1 pentru a putea conduce tractoare.

”Așa cum am promis, aprobăm astăzi un prim pachet de măsuri convenite împreună cu fermierii și transportatorii. Am discutat și cu micii fermieri și transportatori aflați în stradă, și cu marile asociații de profil. Este clar că protestele au fost îndreptățite! Iar deciziile pe care le adoptăm confirmă că mare parte din cerințele lor sunt absolut legitime. Asta le-am promis oamenilor, iar eu și acest Guvern ne ținem de cuvânt!”, a spus Marcel Ciolacu.

Sprijin de 100 de euro la hectar

Premierul anunță un o compensație de 100 de euro la hectar pentru cei afectați de secetă, condiția fiind să nu depășească 280.000 de euro pe fiecare întreprindere agricolă.

”Astfel, în privința fermierilor, avem mai multe proiecte. Acordăm un sprijin direct de 100 de euro la hectar cultivatorilor din sectorul vegetal, pentru a compensa pierderile suferite din cauza războiului din Ucraina, la culturile înființate în toamna lui 2022. Compensația pe fiecare întreprindere agricolă nu poate depăși 280.000 de euro. Estimăm peste 162.000 de beneficiari și un efort bugetar de aproape 250 de milioane de euro, sumă deja bugetată. Fermierii noștri merită din plin această compensație! În plus, mi s-a părut de bun simț și cererea de echivalare a permisului auto la categoriile B și B1 pentru a conduce tractoare, așa că o vom legifera azi. Totodată, rezolvăm și problema utilajelor agricole, extinzând excepțiile de la înmatriculare și inspecție tehnică periodică la categoria vehiculelor lente. De asemenea, RAR va putea efectua ITP-ul la vehicole agricole sau forestiere cu laboratoare mobile chiar la sediul fermelor. Rezonabil este să nu-l pui pe fermier să-și ia utilajele din câmp sau pădure și să meargă la RAR, ci să fie exact invers. Mai avem în primă lectură o măsură importantă: amânarea cu caracter temporar a ratelor la creditele producătorilor agricoli afectați de seceta din 2023. Sprijin total măsura și știu că se lucrează susținut, atât cu Banca Națională, cât și cu întreg sistemul bancar și Consiliul Concurenței, pentru a găsi cele mai potrivite formule tehnice. Sunt convins că finalizăm repede și această schemă de ajutor pentru fermierii afectați!”, a mai spus premierul.

Lista completă a măsurilor luate pentru transportatori si discutată de premier cu prezentanții Confederațiilor din sectorul transporturilor este AICI

Advertisement
usr

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Activitatea mea profesională nu este una complicată. Am descoperit frumusețea textului jurnalistic în 2002 în redacția cotidianului “Replica de Constanța”, unde am fost redactor timp de 5 ani și jumătate, după care am ales ca întrebările incomode pe departamentul Politică / Administrație să le adresez din redacția unui alt important cotidian constănțean. “Observator de Constanța” a fost pentru 8 ani locul unde m-am dezvoltat profesional, am cunoscut oameni din toate categoriile sociale și am primit aprecieri pentru fiecare efort depus. În 2015, am ales întreruperea activității pentru a mă alătura unei echipe de campanie electorală pentru alegerile locale din vara lui 2016. Experiența a fost interesantă, însă dorul de tastele laptopului unde-mi scriam materialele de presă nu m-au lăsat să-mi doresc o carieră în administrație. Așa am ales “Ordinea.ro”!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions