Președintele interimar al PSD, Marcel Ciolacu, a dat asigurări, la Călărași, unde a participat la Conferința Organizației Județene PSD, că pe listele cu candidați nu vor fi impuse persoane de la centru și a apreciat că această idee a fost unul ”dintre lucrurile cele mai bune pe care le-a făcut Liviu Dragnea”.
Marcel Ciolacu a spus că, în calitate de președinte al PSD Buzău, nu a acceptat și în calitate de președinte al PSD la nivel național nu va accepta să fie impuse anumite persoane pe listele de candidați, scrie News.ro.
”Eu nu am acceptat la Buzău și cu certitudine nu o să accept niicunde, sunt președinte de organizație, la fel ca domnul Stănescu, să impunem, să ni se impună pe listă. Cred că este unul dintre lucrurile cele mai bune pe care le-a făcut Liviu Dragnea. Cred că acea etapă a vieții de partid este depășită. Cel puțin din partea mea și sunt ferm convins că și din partea domnului Stănescu. Este exclus ca noi să hotărâm în numele dumneavoastră. În schimb, avem o datorie morală să vă ajutăm cu tot ceea ce putem, în primul rând un acces la cifre mai larg ca în interiorul organizației, dumneavoastră să luați hotărârile corecte”, transmite liderul PSD conform aceleiași surse.