În aceste zile de vară, traficul rutier este inimaginabil, în special pe DN39, între Constanța și stațiunile din sudul litoralului. Zilnic au loc evenimente rutiere, mai ușoare sau foarte grave. Din păcate, există o mulțime de conducători auto care urcă băuți la volan. Unii sunt implicați în accidente, alții nu. Unii sunt prinși de polițiști, alții nu. Iată ce ”recoltă” au avut polițiștii de la serviciul rutier din Constanța în ultimele două zile:
La data de 19 august a.c., în jurul orei 01:00, polițiștii din cadrul Serviciului Rutier Constanța au depistat un bărbat, în vârstă de 26 de ani, din județul Prahova, care a condus un autoturism pe bulevardul Mamaia, din stațiune, fiind sub inflența băuturilor alcoolice.
Bărbatul în cauză a fost condus la spital pentru a i se recolta probe biologice, în vederea stabilirii alcoolemiei în sânge, unde acesta a refuzat.
La data de 19 august a.c., polițiștii din cadrul Serviciului Rutier Constanța au depistat un bărbat, în vârstă de 24 de ani, din localitatea Cuza Vodă, care a condus un autoturism dinspre Cernavodă către Constanța, fiind sub inflența băuturilor alcoolice, acesta fiind implicat într-un accident rutier, soldat doar cu pagube materiale.
La data de 19 august a.c., polițiștii din cadrul Poliției municipiului Mangalia au depistat un bărbat, în vârstă de 46 de ani, care a condus un autoturism pe Șoseaua Constanței, din Mangalia, fiind sub inflența băuturilor alcoolice.
La data de 19 august a.c., polițiștii din cadrul Poliției municipiului Mangalia au depistat un tânăr, în vârstă de 18 de ani, din Republica Moldova, care a condus un autoturism pe strada Mihail Kogălniceanu, din localitatea 2 Mai, fiind sub inflența băuturilor alcoolice.
La data de 20 august a.c., în jurul orei 01:30, polițiștii din cadrul Poliției municipiului Mangalia au depistat un bărbat, în vârstă de 29 de ani, care a condus un autoturism pe strada Ștefan cel Mare, din Mangalia, fiind sub inflența băuturilor alcoolice.
La data de 20 august a.c., în jurul orei 01:00, polițiștii din cadrul Poliției orașului Năvodari au depistat un bărbat, în vârstă de 34 de ani, din Năvodari, care a condus un autoturism pe raza localității, fiind sub inflența băuturilor alcoolice. Conducătotul auto a fost implicat într-un accident rutier, soldat doar cu pagube materiale.
La data de 20 august a.c., în jurul orei 02:20, polițiștii din cadrul Postului de Poliție Valu lui Traian au depistat un bărbat, în vârstă de 33 de ani, care a condus un autoturism pe strada Împărat Traian, din localitate, fiind sub inflența băuturilor alcoolice.
Bărbații în cauză au fost conduși la spital pentru a li se recolta probe biologice, în vederea stabilirii alcoolemiei în sânge.
În cauze, polițiștii constănțeni au întocmit dosare penale.
Comentarii pe Facebook
Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta