Conecteaza-te cu noi
palaz

Actual

Marea face ravagii! Trei înecați în doar câteva minute!

Published

on

Astăzi, în jurul orei 12.00, Serviciul de Ambulanță Constanța a fost anunțat că la Năvodari, în tabăra pentru copii Lebăda, a fost scos din apă un copil de numai 14 ani. Acesta era înecat, inconștient, cu dispnee. Din fericire, cei aflați în vecinătatea copilului i-au acordat primul ajutor astfel încât, la sosirea echipajului de ambulanță era deja conștient. A fost preluat rapid și transportat la spital. Cam în aceeași perioadă de timp, alte două persoane se luptau cu valurile la Eforie Nord, în zona complexului Steaua de Mare. Cum amândouă se aflau în pericol de înec, de urgență s-au deplasat la fața locului o șenilată  de la Eforie Nord și o ambarcațiune. Deocamdată nu avem mai multe informații despre aceste două cazuri dar sperăm că ele vor fi salvate.

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Am devenit jurnalist în urmă cu foarte mulţi ani, pe la începutul lui 1992. Era dificil, pentru că lumea era avidă de informaţii, iar adunarea acestora presupunea foarte multă muncă. Redacţia ziarului Telegraf a constituit lansarea mea în presă, iar viaţa mea personală a devenit extrem de simplă: lucram de dimineaţa până în cursul nopţii. După vreo 6 ani, timp în care am început să fac şi televiziune, la TV Neptun, am decis să plec la subredacţia de Constanţa a ziarului Naţional. Acela a fost momentul în care am lucrat în paralel în presa scrisă şi în cea audio, la mai multe posturi de radio, începând cu Europa FM şi terminând cu Mix FM. A venit apoi perioada în care mi-am dorit mai mult şi am continuat să fac şi televiziune, la Antena 1, iar apoi la B1TV. Însă presa scrisă a rămas, mereu, marea mea pasiune. Am ajuns redactor şef adjunct la Observator de Constanţa, unde am rămas mai bine de 10 ani. Apoi am stabilit că ajunge cu genul acesta de muncă în care îţi neglizeji familia, că este cazul să fac altceva. Şi am devenit PR! După 5 ani, mi-am reamintit că doar presa mă satisface din toate punctele de vedere! Motiv pentru care ... iată-mă!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions