Poliţiştii de la transporturi maritime au descoperit aproximativ 6.000 de perechi de căști cu fir, căști bluetooth și încărcătoare de telefon, mărfuri susceptibile de a fi contrafăcute, în valoare de peste 2.200.000 de lei.
Ieri, 15 noiembrie a.c., poliţiştii Serviciului de Poliţie Transporturi Maritime, împreună cu specialiști din cadrul Biroului Vamal de Frontieră Constanţa Sud au verificat, în Portul Constanţa Sud Agigea, un container sosit din China, având ca destinatar o societate comercială din Ucraina.
În urma controlului containerului, poliţiştii au descoperit 1.819 perechi de căști cu fir, 3.834 perechi de căști bluetooth și 288 de încărcătoare de telefon, bunurile purtând însemne ale unor mărci înregistrate, susceptibile de a aduce atingere drepturilor de proprietate intelectuală ale mărcilor respective.
Mărfurile, estimate la aproximativ 2.205.000 de lei, au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor.
În cauză, polițiștii au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de punere în circulație de mărfuri contrafăcute, conform Legii 84/1998.