Conecteaza-te cu noi
palaz

Politica

Marian Crușoveanu, deputat PNL: “Ministrul de finanțe ne-a mințit, dascălii merită salarii mai bune!” Ce argumente are

Published

on

marian crusoveanu

România fierbe, iar ministrul de finanțe și ministrul muncii ridică din umeri! #PSD are obligația de a lua măsuri rapide în ceea ce îi privește pe acești miniștri. Este inadmisibil să țină țara pe loc și să caute vinovați acolo nu sunt, scrie deputatul Marian Crușoveanu de la PNL pe contul său de Facebook.

“Ministrul de Finanțe împreună cu Ministrul Muncii, dacă nu au soluții, să le caute la muntele Athos dar chiar și acolo, ”Domnul dă, dar nu bagă și în traistă”. Dascălii merită salarii mai bune, pentru că demersul lor este despre echitate și dreptate socială, demnitate și corectitudine. Ministrul de finanțe Câciu a prezentat un buget supraestimat și acum ne spune că ”sacul este rupt”, ceea ce înseamnă ca ne-a mințit pe noi, parlamentarii din coaliție și, în același timp, a indus în eroare o țară întreagă; de aceea, ar trebui să ia măsuri, așa cum ar proceda orice om care greșește. În timp ce domnul Budăi este tare îngrijorat de faptul că acei ”copii nevinovați nu trebuie să sufere”, cu toate că sunt total de acord cu afirmația dumnealui, totuși pentru ca aceștia să nu sufere, ar fi nevoie de mai multe ore de muncă la minister. Recomandarea pentru colegii din PSD este ca, în loc să caute vinovați în curtea #ANAF, mai bine s-ar uita mai atent la acei doi miniștri. Stabilitatea politică, în acest context regional tulbure, cere, în primul rând, responsabilitate și seriozitate”, explică liderul PNL Constanța.

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Activitatea mea profesională nu este una complicată. Am descoperit frumusețea textului jurnalistic în 2002 în redacția cotidianului “Replica de Constanța”, unde am fost redactor timp de 5 ani și jumătate, după care am ales ca întrebările incomode pe departamentul Politică / Administrație să le adresez din redacția unui alt important cotidian constănțean. “Observator de Constanța” a fost pentru 8 ani locul unde m-am dezvoltat profesional, am cunoscut oameni din toate categoriile sociale și am primit aprecieri pentru fiecare efort depus. În 2015, am ales întreruperea activității pentru a mă alătura unei echipe de campanie electorală pentru alegerile locale din vara lui 2016. Experiența a fost interesantă, însă dorul de tastele laptopului unde-mi scriam materialele de presă nu m-au lăsat să-mi doresc o carieră în administrație. Așa am ales “Ordinea.ro”!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions