Sunt încântat să vă anunț că proiectul nostru de lege, conceput împreună cu alți 36 de colegi, privind scutirea membrilor cooperativelor agricole de la plata tarifului pentru accesul pe drumuri și amplasarea acestora, a primit un aviz favorabil din partea Comisiei pentru transport și infrastructură, scrie Marian Crușoveanu, deputat PNL de Constanța, pe pagina de Facebook.
“Propunerea noastră vizează scutirea antreprenorilor implicați în aceste activități de la plata tarifului de drum, cu scopul de a stimula dezvoltarea și eficiența acestor organizații. Astfel, proiectul prevede ca, în scopul stimulării activității cooperativelor agricole în colectarea de produse agro-alimentare (legume, fructe, lapte etc), acestea să fie scutite de la plata tarifului de drum. Menționez că membrii PSD din comisie s-au abținut de la acest proiect, justificând această decizie prin preocuparea pentru posibilele prejudicii asupra bugetului CNAIR, fără a prezenta argumente clare în acest sens. Sperăm ca, odată ce proiectul va fi discutat în plen, aceștia să caute să se informeze mai amănunțit cu privire la inițiativa PNL, pentru a veni în sprijinul agricultorilor”, explică parlamentarul consănțean.