Un marş de comemorare a Regelui Mihai I este anunţat pentru duminică, în Capitală, urmat de un protest faţă de actuala guvernare în Piaţa Victoriei. Manifestaţii antiguvernamentale sunt anunţate şi în mai multe oraşe din ţară, dar şi în diaspora, la Londra, Milano şi Paris.
Manifestanţii din Bucureşti ar urma să se adune în Piaţa Victoriei în jurul orei 18.00, cu drapele marcate cu doliu, apoi să plece într-un marş comemorativ până la Piaţa Regelui, unde să depună coroane şi să aprindă candele, anunță news.ro.
Evenimente de comemorare vor avea loc şi în Piteşti şi Oradea (Parcul 1 Decembrie). În Piteşti, oamenii se vor întâlni de la ora 15.00 în faţa primăriei, urmând să plece în marş spre Piaţa Vasile Milea, unde vor ţine un moment de reculegere şi vor aprinde lumânări.
“Este începutul dictaturii hoţiei în România şi e doar o chestiune de timp până când se vor decide dosare penale la partid, ca pe vremea Rodicăi Stănoiu şi a lui Adrian Năstase, furtul din banii noştri va redeveni normă acceptată şi nepedepsită a comportamentului politic, iar hărţuirea magistraţilor independenţi va fi un fapt cotidian. Noi toţi vom continua să sărăcim şi să trăim într-o ţară fără spitale, fără şcoli sau autostrăzi, în care fiecare dintre noi este bătaia de joc a unor autorităţi publice abuzive, incompetente şi corupte. (…) Haideţi să ne apărăm dreptul la libertate şi demnitate, drept atât de greu câştigat. Maşina de vot PSD, ALDE, UDMR continuă să ne macine libertatea, pe care noi avem datoria să o apărăm pentru noi şi pentru copiii noştri”, se arată pe pagina de Facebook a evenimentului.
Manifestaţii antiguvernamentale sunt anunţate şi la Alba Iulia (în faţa prefecturii), Arad (la primărie), Bacău (în Piaţa Tricolorului), Baia Mare (în Piaţa Revoluţiei), Bistriţa (în faţa prefecturii), Braşov (în faţa prefecturii), Brăila (la primărie), Constanţa (în faţa prefecturii), Craiova (în Piaţa Mihai Viteazu), Cluj (la Monumentul Memorandiştilor), Galaţi (prefectură), Iaşi (în Piaţa Unirii), Petroşani (la Casa de Cultură), Ploieşti, Oradea (în Parcul Titan), Râmnicu Vâlcea, Satu Mare (Palatul Justiţiei), Suceava (prefectură), Târgu Mureş (prefectură) şi Timişoara (în Piaţa Operei).
De asemenea, şi românii din diaspora şi-au anunţat susţinerea pentru cei de la Bucureşti şi din ţară, organizând manifestaţii asemănătoare şi în Fribourg, Elveţia (Piaţa Georges-Python), Londra (în faţa ambasadei române), Milano (Consulat) şi Paris (Place de la Republique).
sursa foto: hotnews.ro
Comentarii pe Facebook
Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta