Conecteaza-te cu noi
palaz

Societate

Marți încep evaluările naționale de la finalul claselor a II-a, a IV-a și a VI-a

Published

on

 

Potrivit calendarului de administrare a evaluării naționale la finalul clasei a II-a (EN II), marți, 7 mai, se vor desfășura probele scrise la limba română și limba maternă.

Testele de citire aferente acestor discipline vor fi susținute în data de 8 mai.

Testul la matematică este programat în data de 9 mai, în timp ce proba de limbă română (scris și citit) pentru elevii din rândul minorităților naționale se va desfășura în data de 10 mai.

Advertisement
usr

Evaluarea competențelor fundamentale dobândite în ciclul primar (finalul clasei a IV-a) are următorul calendar: limba română (14 mai), matematică (15 mai) și limba maternă (16 mai).

Elevii claselor a VI-a vor susține evaluarea competențelor fundamentale acumulate în ciclul inferior al gimnaziului (V-VI) în zilele de 22 mai (limbă și comunicare) și 23 mai (matematică și științele naturii). Cumulat, se estimează participarea a peste 550.000 de elevi.

Sălile în care au loc evaluările sunt, de regulă, cele în care elevii îşi desfăşoară activitatea în mod obişnuit. Acestea vor fi adaptate în prealabil, după caz, în funcţie de testul planificat, prin eliminarea oricăror materiale didactice care ar putea influenţa desfășurarea probelor.

Durata alocată rezolvării este de 30 de minute pentru fiecare test administrat elevilor de clasa a II-a, respectiv de 60 de minute pentru elevii claselor a IV-a și a VI-a.

Testele vor fi evaluate de către cadrele didactice din unitățile de învățământ în care acestea se desfășoară, în termen de cel mult 7 zile de la data susținerii ultimului test.

Advertisement
usr

Rezultatele individuale obținute la aceste evaluări nu se afișează/nu se comunică public și nu se înregistrează în catalogul clasei.

Rezultatele vor fi valorificate strict la nivelul unității de învățământ prin elaborarea planurilor individualizate de învățare, acolo unde este cazul, respectiv informarea elevilor și a părinților/reprezentanților legali asupra stadiului formării și dezvoltării competențelor evaluate.

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Am devenit jurnalist în urmă cu foarte mulţi ani, pe la începutul lui 1992. Era dificil, pentru că lumea era avidă de informaţii, iar adunarea acestora presupunea foarte multă muncă. Redacţia ziarului Telegraf a constituit lansarea mea în presă, iar viaţa mea personală a devenit extrem de simplă: lucram de dimineaţa până în cursul nopţii. După vreo 6 ani, timp în care am început să fac şi televiziune, la TV Neptun, am decis să plec la subredacţia de Constanţa a ziarului Naţional. Acela a fost momentul în care am lucrat în paralel în presa scrisă şi în cea audio, la mai multe posturi de radio, începând cu Europa FM şi terminând cu Mix FM. A venit apoi perioada în care mi-am dorit mai mult şi am continuat să fac şi televiziune, la Antena 1, iar apoi la B1TV. Însă presa scrisă a rămas, mereu, marea mea pasiune. Am ajuns redactor şef adjunct la Observator de Constanţa, unde am rămas mai bine de 10 ani. Apoi am stabilit că ajunge cu genul acesta de muncă în care îţi neglizeji familia, că este cazul să fac altceva. Şi am devenit PR! După 5 ani, mi-am reamintit că doar presa mă satisface din toate punctele de vedere! Motiv pentru care ... iată-mă!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions