Un autoturism cu numere de înmatriculare false a fost depistat, în cursul nopții trecute, de jandarmii constănțeni, pe raza localității Faclia.
În echipaj de jandarmerie aflat în misiune în zona conductelor de transport produse petroliere a observat un autovehicul ce a oprit pe o stradă din localitatea Faclia, în jurul orei 00.30.
Din mijlocul de transport au coborât doi bărbați, dintre care unul a fugit la vederea oamenilor legii.
Jandarmii au reușit să-l prindă în scurt timp, iar în urma verificărilor făcute împreună cu polițiștii chemați în sprijin, a reieșit că autoturismul nu era înmatriculat, avea montate numerele de înmatriculare ce aparțineau unui alt autovehicul, conducătorul auto se afla sub control judiciar pentru furt și nu poseda permis de conducere.
”Jandarmii au întocmit procesul verbal de sesizare conform prevederilor procedurale, iar persoanele în cauză au fost predate lucrătorilor Postului de Poliție Saligny, în vederea luării măsurilor legale.”, precizează Compartimentul Informare, Relații Publice și cu Publicul.