Conecteaza-te cu noi
palaz

Actual

Maşinile pe benzină, motorină şi GPL, tot mai aproape de a fi interzise de UE

Published

on

UE ar putea interzice motoarele care consumă benzină, motorină și GPL, iar decizia ar putea intra în vigoare în anul 2025. Vor fi înlocuiți cu alți combustibili, precum hidrogenul lichid, a cărui electricitate este furnizată din surse regenerabile.

„Sistemul de transporturi pe care îl folosim acum este, probabil, cel mai ineficient și irositor de resurse, pe care ți-l poți imagina. Folosim atât de multă energie, folosim atât de mult teren pentru drumuri, pentru parcări și producem atât de multe gaze cu efect de seră.”, explică Dan Sperșing, directorul Institutului de Studii ale Transportului la Universitatea din California, conform AlephNews.

Frans Timmermans, care răspunde de politici climatice din Comisia Europeană, nu vrea totuși să intre în război cu producătorii. Propunerea vine în contextul creșterii conștientizării problemelor de mediu, la nivel mondial.

„Știți că industria auto începe prin a spune că este imposibil și apoi, în cele din urmă, se conformează. Nu iau acest lucru ca șablon în negocierile mele, pentru că trebuie să le ascultăm argumentele.”, a declarat Frans Timmermans.

Advertisement
usr

Sursa: România TV

 

 

Advertisement
usr

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions