Conecteaza-te cu noi
palaz

Actual

Măsuri drastice luate de ministrul de Interne, Nicolae Moga, după crimele de la Caracal

Published

on

În urma consultării cu prim-ministrul Viorica Dăncilă, ministrul afacerilor interne, Nicolae Moga, s-a deplasat la Caracal încă de vineri 26 iulie a.c., dată la care a dispus și un control la Inspectoratul Județean de Poliție Olt.

De asemenea, ministrul afacerilor interne și premierul au decis eliberarea din funcție a inspectorului general al Poliției Române, chestor general de poliție Ioan Buda.
Totodată, ministrul afacerilor interne va înainta Guvernului propunerile de schimbare din funcții a prefectului și subprefectului județului Olt.

Pe parcursul verificărilor Corpului de control al ministrului, au rezultat mai multe deficiențe, inclusiv pe linia exercitării actului managerial la nivelul conducerii IPJ Olt, care denotă o lipsă de implicare din partea factorilor de conducere ai inspectoratului în coordonarea efectivelor din subordine.

Astfel, în urma analizei efectuate la nivelul Inspectoratului de Poliție Județean Olt, ministrul afacerilor interne, Nicolae Moga, a dispus:
– Încetarea împuternicirii inspectorului şef al I.P.J. Olt, precum şi a celor doi adjuncți ai acestuia.
– Schimbarea din funcție a şefului Poliției municipiului Caracal, precum şi a adjunctului acestuia.

Advertisement
usr

Ministrul afacerilor interne a aprobat propunerea conducerii Poliției Române de a împuternici în funcția de inspector şef al I.P.J. Olt pe comisar-şef de poliție Vasile Armașu (director al Direcției de Ordine Publică, din cadrul I.G.P.R.). Totodată, ministrul Nicolae Moga a dispus noului inspector șef al Inspectoratului de Poliție Județean Olt măsuri urgente pentru evaluarea eficienței actului managerial de la toate subunitățile de poliție din județul Olt, în urma căreia să ia toate măsurile necesare pentru asigurarea unui serviciu polițienesc de calitate.

”În urma verificării tuturor aspectelor referitoare la modul de intervenție a polițiștilor de la sesizarea privind dispariția unei minore în data de 24.07.2019, până la prima percheziție la domiciliul suspectului din data de 26.07.2019, Corpul de control al ministrului a propus, în conformitate cu art. 59 alin. (1) din Legea nr. 360/2002 privind Statutul polițistului, cu modificările și completările ulterioare, cercetarea prealabilă față de 5 ofițeri și 3 agenți, în raport cu atribuțiile funcționale prevăzute în fișa postului, a actelor normative incidente în materie, a instrucțiunilor și dispozițiilor în vigoare. În același timp, a fost informat Parchetul de pe lângă Judecătoria Caracal pentru a analiza și dispune cu privire la situația de fapt reținută în sarcina agentului din cadrul IPJ Olt care a preluat apelul de la 112.”, precizează Biroul de presă al Ministerului Afacerilor Interne.

Ministrul afacerilor interne a înaintat, în cursul zilei de astăzi, Guvernului și Președintelui României un raport referitor la acțiunile desfășurate în cauză anterior datei de 26 iulie a.c., urmând ca după analizarea în Consiliul Suprem de Apărare a Țării, acesta să fie făcut public.

În ceea ce privește acțiunile desfășurate în cauză, ulterior datei de 26 iulie a.c., activitățile tuturor structurilor de poliție au fost coordonate, începând de vineri seara până duminică noaptea, de către adjunctul inspectorului general, domnul comisar-șef de poliție Dragnea Florian.

Totodată, ministrul afacerilor interne, Nicolae Moga, s-a aflat în permanență la fața locului, asigurând o capacitate operațională (resurse) și un nivel de decizie, în conformitate cu complexitatea cazului.

Advertisement
usr

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Am devenit jurnalist în urmă cu foarte mulţi ani, pe la începutul lui 1992. Era dificil, pentru că lumea era avidă de informaţii, iar adunarea acestora presupunea foarte multă muncă. Redacţia ziarului Telegraf a constituit lansarea mea în presă, iar viaţa mea personală a devenit extrem de simplă: lucram de dimineaţa până în cursul nopţii. După vreo 6 ani, timp în care am început să fac şi televiziune, la TV Neptun, am decis să plec la subredacţia de Constanţa a ziarului Naţional. Acela a fost momentul în care am lucrat în paralel în presa scrisă şi în cea audio, la mai multe posturi de radio, începând cu Europa FM şi terminând cu Mix FM. A venit apoi perioada în care mi-am dorit mai mult şi am continuat să fac şi televiziune, la Antena 1, iar apoi la B1TV. Însă presa scrisă a rămas, mereu, marea mea pasiune. Am ajuns redactor şef adjunct la Observator de Constanţa, unde am rămas mai bine de 10 ani. Apoi am stabilit că ajunge cu genul acesta de muncă în care îţi neglizeji familia, că este cazul să fac altceva. Şi am devenit PR! După 5 ani, mi-am reamintit că doar presa mă satisface din toate punctele de vedere! Motiv pentru care ... iată-mă!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions