În cursul acestei seri, Lucian Bode, minstrul de Interne, a anunțat că șefii IPJ Bacău și Poliției Onești au fost schimbați din funcție. De asemenea, el a anunțat că Parchetul a fost sesizat cu privire la neglijență în serviciu.
“Tema declaraţiei de presă o reprezintă concluziile preliminare de la Oneşti precum şi măsurile dispuse până în prezent. Vreau să spun condoleanţe familiilor persoanelor decedate. Pentru mine, cel mai greu de acceptat e că în urma unei intervenţii nu am reuşit să salvăm vieţile persoanelor. Vin azi în faţa dumneavoastră cu rezultatul concluziilor. Mă axez pe trei paliere esenţiale din cuprinsul raportului preliminar”, a precizat Lucian Bode, citat de ziarul Gândul.
“Cu privire la modul de implicare a conducerii IPJ Bacău, mă refer la inspectorul-sef și adjunctul lui, la comandă se afla adjunctul unității care s-a deplasat cu întârziere la fața locului, minimizând importanța evenimentului. Cu toate că autorul a menționat de mai multe ori că va recurge la fapte de violență nu au fost dispuse măsuri legale în acest sens. În contextul apelurilor repetate la 112 ale agresorului, conducerea IPJ nu a valorificat în întregime toate datele.”
Ministrul de Interne a spus că, în ceea ce privește modul de implicare a poliției municipale Onești, a fost ignorat trecutul autorului.
”Comunicarea cu autorul înainte de sosirea negociatorului a fost una defectuoasă ceea ce a sporit starea de irasciblitate a agresorului. Măsurile dispuse la fața locului au fost deficitare, nu a fost izolată soția agresorului ceea ce i-a permis agresorului să aibă acces la informații despre operațiune.
Legat de modul de intervenție, forțele au avut în dotare echipament corespunzător, principala deficiență constatată a fost relaționarea defectuoasă între factorii de comandă, lucru care a determinat lipsa coordonării acțiunilor și neasumarea responsabilităților”,a spus Lucian Bode.
Lucian Bode a anunțat demiterea inspectorului șef și adjunctului acestuia, precum și înlocuirea din conducerea Poliției municipiului Onești a șefului Poliției și adjunctului acestuia.
“Celor patru ofițeri urmează să li se stabilească alte atribuții”, a mai precizat Lucian Bode, potrivit ziarului Gândul.
Reamintim că, în ziua de 1 martie, doi muncitori care lucrau la renovarea unui apartament au fost omorâți de către fostul proprietar, care era foarte supărat pentru că fusese evacuat. Acesta – Gheorghe Moroșan – pierduse locuința în urma unei executări silite, iar victimele fuseseră plătite de către noul proprietar să renoveze apartamentul.
Bărbatul a sunat pe Poliție și a anunțat că i-a sechestrat pe cei doi meseriași și că îi va ucide dacă nu se va reveni asupra sentinței de evacuare.
După cinci ore de negocieri ratate, Moroșan i-a înjunghiat mortal pe cei doi muncitori. Polițiștii au intervenit și au tras mai multe focuri de armă.
La ora actuală, bărbatul este în spitalul din Bacău, iar soția sa a fost arestată pentru 30 de zile pentru complicitate la lipsire de libertate. Femeia fusese reținută încă de luni seara, după ce anchetatorii au stabilit că, în timpul evenimentului se afla într-un apartament de la etajul IV al aceluiași bloc în care au fost înjunghiați cei doi bărbați.
În plus, polițiștii au găsit în geanta ei coliere similare celor folosite de criminal pentru a-și lega victimele.
Comentarii pe Facebook
Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta