Conecteaza-te cu noi
palaz

Societate

Măsurile din asistența medicală instituite în contextul pandemiei SARS-CoV-2, prelungite

Published

on

Guvernul a aprobat, la finalul anului trecut, o Ordonanță de Urgență prin care măsurile instituite în contextul pandemiei prin OUG 70/2020 au fost prelungite până la data de 31.03.2021.

Astfel, se menține excepția de utilizare a cardului pentru validarea serviciilor medicale acordate la distanță, până la data de 31 martie 2021.  Toate celelalte servicii medicale vor fi validate cu cardul de sănătate.

De asemenea, consultațiile medicale acordate în asistența medicală primară și în ambulatoriul de specialitate clinic, inclusiv serviciile conexe actului medical furnizate de psiholog și logoped, pot fi acordate și la distanță, utilizând orice mijloace de comunicare.

Consultațiile la medicul specialist din ambulatoriu se acordă fără a fi necesar biletul de trimitere.

Advertisement
usr

În urma consultațiilor acordate la distanță medicul de familie / medicul specialist va emite toate documentele necesare pacientului ca urmare a actului medical, inclusiv prescripțiile medicale; documentele sunt transmise pacientului prin mijloace de comunicare electronică.

Medicii din spital pot elibera, dacă situația o impune, la externarea asiguratului, prescripție medicală pentru medicamente cu și fără contribuție personală în ambulatoriu pentru maximum 90 de zile.

Pentru situațiile care necesită prezentarea de documente casei de asigurări de sănătate de către asigurat, cât și pentru transmiterea documentelor necesare asiguraților de la casele de asigurări de sănătate, se pot utiliza  mijloace electronice de comunicare.

Își mențin valabilitatea până la data de 31 martie 2021 următoarele documente, a căror valabilitate expiră până la această dată:

  • biletele de trimitere pentru specialități clinice, inclusiv pentru specialitatea medicină fizică și de reabilitare;
  • biletele de trimitere pentru specialități paraclinice;
  • recomandările medicale pentru dispozitive medicale, tehnologii și dispozitive asistive – ce se depun / se transmit la casa de asigurări de sănătate;
  • deciziile de aprobare pentru procurarea dispozitivului medical, tehnologiilor și dispozitivelor asistive;
  • deciziile de aprobare emise de către comisia de specialitate de la nivelul Casei Naționale de Asigurări de Sănătate pentru efectuarea investigației PET-CT.

Medicii de familie pot prescrie în continuare pentru pacienții cronici inclusiv medicamentele restricționate din Lista de medicamente compensate și gratuite care se acordă în cadrul programelor naționale de sănătate, cu mențiunea că pentru medicamentele care se eliberează în baza unor protocoale terapeutice și a unor formulare specifice (medicamente notate cu (**)1, (**)1Ω și (**)β în Lista de medicamente compensate și gratuite) este necesară evaluarea periodică a medicului de specialitate pentru a confirma sau modifica schema de tratament, la termenele prevăzute în protocoalele terapeutice sau în scrisorile medicale.

Advertisement
usr

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Am devenit jurnalist în urmă cu foarte mulţi ani, pe la începutul lui 1992. Era dificil, pentru că lumea era avidă de informaţii, iar adunarea acestora presupunea foarte multă muncă. Redacţia ziarului Telegraf a constituit lansarea mea în presă, iar viaţa mea personală a devenit extrem de simplă: lucram de dimineaţa până în cursul nopţii. După vreo 6 ani, timp în care am început să fac şi televiziune, la TV Neptun, am decis să plec la subredacţia de Constanţa a ziarului Naţional. Acela a fost momentul în care am lucrat în paralel în presa scrisă şi în cea audio, la mai multe posturi de radio, începând cu Europa FM şi terminând cu Mix FM. A venit apoi perioada în care mi-am dorit mai mult şi am continuat să fac şi televiziune, la Antena 1, iar apoi la B1TV. Însă presa scrisă a rămas, mereu, marea mea pasiune. Am ajuns redactor şef adjunct la Observator de Constanţa, unde am rămas mai bine de 10 ani. Apoi am stabilit că ajunge cu genul acesta de muncă în care îţi neglizeji familia, că este cazul să fac altceva. Şi am devenit PR! După 5 ani, mi-am reamintit că doar presa mă satisface din toate punctele de vedere! Motiv pentru care ... iată-mă!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions