Curtea Constituţională a României a respins sesizarea USR pe proiectul de lege privind măsurile fiscal-bugetare pe care Guvernul şi-a angajat răspunderea în Parlament. După decizia CCR, legea care prevede noi taxe, eliminarea unor facilități fiscale și mini-reforma administrației merge la promulgare la președintele Klaus Iohannis.
După ședința Curții, președintele CCR, Marian Enache, a declarat că „procedura de angajare a respectat exigențele Constituției și a jurisprudenței CCR”.
„Curtea a constatat că angajarea răspunderii a vizat un scop unic și unitar, respectiv creșterea veniturilor la buget și reducerea cheltuielilor (…) S-a decis cu majoritate de voturi că obiecția este neîntemeiată, legea în ansamblu e constituțională”, a declarat președintele Curții Constituționale citat de jurnaliștii de la digi24.ro.
Legea a fost contestată la Curte de USR, sesizarea fiind semnată și de parlamentarii Forța Dreptei și de doi parlamentari PNL, excluși ulterior din grupurile parlamentare ale partidului.
„Am depus la secretariatul general sesizarea USR, Forţa Dreptei şi PNL împotriva legii prin care Ciucă şi Ciolacu bagă mâna adânc în buzunarul românilor care muncesc. Cum spuneam, am găsit şi doi liberali, Vîlceanu şi Pecingină. Sunt 46 de pagini de articole de neconstituţionalitate, sunt 13 articole din Constituţie călcate în picioare de Ciolacu în acest proiect. O să vă dau câteva argumente. Unele sunt de procedură şi o să le citesc. Nu au fost respectate condiţiile pentru angajarea răspunderii Guvernului. Guvernul şi-a angajat răspunderea cu privire la un pachet de legi, sunt modificate 22 de acte normative, nu e un proiect de lege unitar, nu este respectată condiţia aplicării imediate a legii. Este ala-bala-portocala. Unele prevederi se aplică la 1 octombrie, unele prevederi se aplică la anul, unele în 2025, iar CCR a spus în nenumărate rânduri că asta nu este în regulă şi a admis sesizări de neconstituţionalitate. A spus clar că atunci când îţi angajezi răspunderea ca Guvern trebuie să ţi-o angajezi pe ceva urgent”, declarat la momentul depunerii sesizării purtătorul de cuvânt al USR, Ionuț Moșteanu.