Ieri, 8 februarie 2016, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a respins, ca neîntemeiate, cererile de recuzare a magistraţilor formulate de Radu Mazăre şi Sorin Strutinsky. Conform art.68 din Codul de Procedură Penală, încheierea prin care se soluţionează recuzarea nu este supusă niciunei căi de atac.
Reamintim că Mazăre şi Strutinsky au fost trimişi în judecată, sub control judiciar, pe 9 decembrie 2015, de procurorii DNA, pentru infracţiuni de corupţie. În dosarul ce are ca obiecte conflictul de interese, luarea de mită, dare de mită şi abuzul în serviciu, mai sunt judecaţi şi Gabi Stan, Eduard Martin şi S.C. POLARIS M HOLDING S.R.L.
Scurt istoric al dosarului
11.01.2016
Inalta Curte de Casaţie şi Justiţie a respins cererile de modificare a controlului judiciar formulate de Mazăre şi Strutinsky.
15.01.2015
Completul de Judecată al ICCJ a luat act de cererea de constituire ca parte civilă formulată de Municipiul Constanţa, prin viceprimarul Decebal Făgădău. Hotărârea de constituire ca parte civilă a fost luată în şedinţa Consiliului Local din 18.12.2015.
Primăria Constanţa vrea să recupereze 200 de milioane de lei noi de la Mazăre şi ceilalţi inculpaţi, ca prejudiciu pentru contractul de salubrizare cu S.C. POLARIS M HOLDING S.R.L şi solicită suspendarea executării contractului.