Magistrații Înaltei Curți au decis, marți, să mențină arestul preventiv pentru Radu Mazăre, pe o perioadă de 60 de zile, începând din 6 iunie și până în 4 august, decizia nefiind definitivă. Măsura preventivă este dispusă în dosarul Polaris, în care fostul edil are o condamnare în primă instanță.
„Menţine măsura arestării preventive dispusă faţă de inculpatul Mazăre Radu Ştefan pe o perioadă de 60 de zile, începând cu data de 06 iunie 2019 până la data de 04 august 2019, inclusiv. (…) Respinge cererea de revocare a măsurii arestării preventive formulate de inculpatul Mazăre Radu Ştefan. Cu drept de contestație în 48 de ore de la comunicare”, se arată în minuta instanței, conform Mediafax.
La ședința de marți, avocații lui Radu Mazăre au solicitat revocarea arestului preventiv dispus în dosarul Polaris, deoarece scopul măsurii nu mai poate fi atins, întrucât fostul primar al Constanței se află deja sub puterea unei decizii privative de libertate.
„La ora asta ar fi o pură formalitate să venim din 30 în 30 de zile să disputăm acest mandat, care nu mai are niciun scop”, a spus apărătorul.
La rândul său, procurorul a cerut respingerea cererii avocatului și a subliniat: „În decembrie 2018, a părăsit teritoriul României deși s-a aflat sub o măsură preventivă. A avut o conduită de sfidare a justiției. Cauza nu e definitiv soluționată. Inculpatul a reușit să fie adus în țară cu intervenția organelor competente!”.
Radu Mazăre a fost plasat, în acest dosar, sub control judiciar, însă fostul edil a încălcat condiţiile şi a plecat în Madagascar, fiind emis mandat de arestare pe numele său. În 21 mai 2019, instanța supremă a confirmat mandatul de arestare preventivă, nefiind decizie definitivă.
Mazăre a fost condamnat, în primă instanță, la 9 ani şi 10 luni ani de închisoare în dosarul „Polaris”
Fostul primar al Constanţei Radu Mazăre, extrădat din Madagascar pentru a-şi ispăşi pedeapsa de 9 ani de închisoare cu executare în România în alt dosar, cel al retrocedărilor, este încarcerat la Penitenciarul Rahova.
sursa: stiripesurse.ro
Comentarii pe Facebook
Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta