În cursul zilei de ieri, în municipiul Medgidia a avut loc un eveniment în care au fost implicați un copil de 12 ani și un tânăr de 20 de ani.
Potrivit IPJ Constanța, în jurul orei 17.00, polițiștii din cadrul Poliției municipiului Medgidia au fost sesizați, printr-un apel 112, că un tânăr în vârstă de 20 de ani, din Medgidia, ar fi fost înțepat cu un obiect ascuțit de un minor, în vârstă de 12 ani, în urma unui conflict spontan. Lovitura pe care a primit-o a fost în zona toracelui.
Polițiștii constănțeni au demarat cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunii de lovire sau alte violențe și au stabilit că cei doi băieți se cunosc, fiind chiar prieteni.
Agresorul a fost identificat și audiat la sediul Poliției municipiului Medgidia.
La finalul anchetei se vor lua măsurile legale ce se impun. Este important de precizat că, fiind vorba despre un minor sub 14 ani, acesta nu va răspunde penal.
Inițial, partea vătămată a ajuns la unitatea de primiri urgențe a Spitalului din Medgidia, ulterior fiind transferată la Spitalul Clinic județean Constanța. Medicii de aici au precizat că tânărul este în afara oricărui pericol.