La data de 15 iunie a.c., Parchetul de pe lângă Tribunalul Constanța a dispus trimiterea în judecată a inculpatului Radu Daniel Ioan, în stare de libertate, medic de familie în comuna Corbu, pentru săvârșirea a trei infracțiuni de fals informatic și două infracțiuni de luare de mită.
Potrivit procurorilor, ”probatoriul administrat în cauză a relevat că, inculpatul Radu Daniel Ioan în calitate de medic de familie cu cabinet în localitatea Corbu, la data de 28 februarie 2022, i-a solicitat și chiar a primit suma de 600 lei de la o persoană, pentru a-i emite un certificat de vaccinare anticovid, căruia i-a și predat certificatul fără ca vaccinul să fie efectiv realizat, și tot cu această ocazie, a instigat-o pe asistenta la cabinetul medical al inculpatului, ca aceasta, fără vinovăție, să introducă date nereale în sistemul informatic de evidență a persoanelor vaccinate anticovid datele persoanei căreia îi eliberase certificatul ca fiind persoană care s-a vaccinat.
Inculpatul Radu Daniel Ioan în calitate de medic de familie cu cabinet în localitatea Corbu, la data de 11 aprilie 2022 i-a solicitat și chiar a primit suma de 600 lei de la o altă persoană fără calități speciale pentru a-i emite un certificat de vaccinare anticovid, căruia i-a și predat certificatul fără ca vaccinul să fie efectiv realizat, și tot cu această ocazie, a instigat-o pe asistenta de la cabinetul medical al inculpatului, ca aceasta, fără vinovăție, să introducă date nereale în sistemul informatic de evidență a persoanelor vaccinate anticovid datele persoanei căreia îi eliberase certificatul ca fiind persoană care s-a vaccinat.
Pe parcursul urmării penale inculpatul a fost arestat preventiv și ulterior față de acesta s-a dispus măsura controlului judiciar, în prezent nefiind supus niciunei măsuri preventive.
În legătură cu aceeași cauză inculpatul N. E., persoană fără calități speciale, a încheiat un acord de recunoaștere a vinovăției pentru săvârșirea unei infracțiuni de instigare la infracțiunea de fals informatic și o infracțiune de trafic de influență.
În concret, inculpatul N.E., în perioada 11-12 aprilie 2022, prevalându-se de influența pe care o avea asupra medicului de familie Radu Ioan Daniel, i-a solicitat unei persoane fizice fără calități speciale și a primit de la aceasta suma de 1.250 lei, pentru a-i facilita intrarea la medicul Radu Ioan Daniel în scopul obținerii unui certificat de vaccinare anticovid, fără ca vaccinul să fie efectiv realizat, și tot cu această ocazie, l-a determinat pe medicul Radu Ioan Daniel să introducă date nereale în sistemul informatic de evidență a persoanelor vaccinate anticovid.”, precizează procurorii constănțeni.
Pe parcursul urmării penale N.E a fost reținut și ulterior față de acesta s-a dispus măsura controlului judiciar, în prezent nefiind supus niciunei măsuri preventive.
Comentarii pe Facebook
Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta